Bogdan Andone a preluat echipa Apollon în februarie 2022 și are de gând să-i disciplineze pe jucători.
Cu românul pe bancă, echipa s-a calificat în play-off. Andone a recunoscut că fără disciplină nu ar fi reușit acest lucru.
Bogdan Andone disciplinează jucătorii de la Apollon
Antrenorul român a declarat că încearcă să organizeze echipa cum poate mai bine. Acesta a povestit și cum l-a trimis la vestiare pe un jucător care a întârziat la un antrenament.
„Am încercat cu școala noastră românească să fac putină disciplină, să îi organizez foarte bine și să își facă treaba bine la antrenament.
L-am trimis pe unul care a întârziat direct afară din vestiar, l-am exclus din lot pentru prima etapă și a fost un semnal de alarmă că lucrurile nu merg cu jumătăți de măsură și că trebuie să-și facă treaba foarte bine.
În tribune e o nebunie de nu poți să-ți imaginezi. Ce va urma în acest play-off va fi ceva de nedescris. Sunt toate echipele, APOEL, Omonia, Aris. Toate meciurile vor avea loc cu stadionul plin”, a transmis antrenorul Apollon, conform Digi Sport.
Apollon a câștigat cu 2-0 derby-ul orașului Limassol cu AEL. A fost al treilea meci pe care echipa l-a jucat cu antrenorul român pe bancă. Sezonul a fost încheiat de echipă cu 44 de puncte, pe locul 5.
„Ce le-ai făcut, Bogdan? Aerul schimbării este acum mai mult decât evident la Apollon.
Odată cu venirea lui Bogdan Andone și a lui Marko Barun (n.r. secundul românului, foști colegi pe vremea când au câștigat titlul ca jucători), vedem din nou pe teren o echipă cu un plan, care știe ce vrea și cum să pună totul în practică”, au scris jurnaliștii de la Lemesosinsport.