Echipa de fotbal Bayern Munchen este dispusă să renunţe în această vară la golgheterul său polonez Robert Lewandowski pentru o sumă cuprinsă între 35 şi 40 de milioane de euro, conform unui raport intern al campioanei en titre din Bundesliga, citat de presa germană, anunță agerpres.
Potrivit raportului respectiv, la care a avut acces cotidianul Bild, oficialii lui Bayern au ajuns la concluzia că plecarea lui Lewandowski ar fi pozitivă la nivelul vestiarului şi chiar la nivelul de joc. În condiţiile în care polonezul este nemulţumit de oferta venită din partea clubului pentru a-şi prelungi şederea pe Allianz Arena, oficialii bavarezi au ajuns la concluzia că nu merită efortul de a-l reţine cu forţa pentru a-şi respecta ultimul an de contract, iar acum şi-au schimbat poziţia, fiind de acord să-l vândă pe atacant cu suma respectivă.
Chiar dacă sunt conştienţi că găsirea unui înlocuitor pe măsura lui Lewandowski va fi o misiune foarte dificilă, conducătorii lui Bayern estimează că plecarea sa are şi aspecte pozitive, deoarece ar schimba jocul echipei şi ar permite, totodată, altor jucători din lot să strălucească.
Una dintre echipele care s-au arătat anterior interesate de serviciile lui Robert Lewandowski este FC Barcelona, însă cotidianul El Mundo Deportivo scrie în ediţia sa de vineri că gruparea de pe Camp Nou nu are capacitatea financiară de a face faţă unor pretenţii salariale precum cele ale starului polonez, care are în prezent un salariu brut de 22 de milioane de euro pe sezon la Bayern.
În vârstă de 33 de ani, Robert Lewandowski a marcat în total 343 de goluri în 374 de meciuri disputate în tricoul lui Bayern Munchen, începând din 2014. El a evoluat anterior la Borussia Dortmund.