Basarab Panduru a dat declarații la finalul partidei FCSB-Voluntari încheiată la egalitate cu scorul de 1-1.
Fostul internațional a fost contrariat de modul în care FCSB s-a prezentat la partida cu Voluntari și de ultimul transfer reușit de clubul lui Gigi Becali, aducerea atacantului Bilel Omrani.
Panduru nu înțelege faza de la penalty-ul la Nemec
Voluntari a egalat în minutul 90+7 după un penalty făcut de Radunovic la Nemec, iar Panduru a comentat modul în care FCSB s-a apărat la acea fază.
„Erau 3 jucători de la FCSB şi cinci de la Voluntari, e inadmisibil aşa ceva. Ce făceau ceilalţi? Aşteptau să plece pe contraatac în minutul 95? 3 contra 5? Să ajungi în situaţia asta în minutul 95…”, a spus Basarab Panduru.
Nici transferul lui Bilel Omran nu l-a dat pe spate pe fostul jucător al Stelei și al echipei naționnale.
„E un transfer surprinzător pentru mine. Cred că a avut nevoie de o vacanţă, pe care şi-a luat-o. A cerut o grămadă de bani, 40, 50 de mii pe lună. Nu-i primeşte, după care pleacă. Un jucător ca Omrani, care în campionatul nostru a arătat destul de bine, îşi găseşte o echipă.
Se întoarce pe 20.000 de euro salariu şi o sumă de bani la semntărură. Atunci, mă întreb, niciun club din lumea asta să nu-ţi dea 20.000 de euro pe lună? Mi se pare incredibil. Cum ai ajuns aşa, să nu primeşte 20.000 pe lună jucător liber? Şi, mai ales, ce accepţi, să vii în probe un an? După care îţi fac contract pe mai mult”, a mai spus Basarab Panduru, la Orange Sport