Raphinha a fost prezentat oficial la noua sa echipă. Evenimentul festiv a avut loc la baza de antrenament a celor de la Barcelona, acolo unde jucătorul a oferit primele declarații și autografe. Apoi a schimbat câteva pase cu copiii.
„Voi da tot ce am mai bun. Îmi îndeplinesc un vis din copilărie. Știam că vreau să joc la Barcelona și am făcut tot posibilul să se întâmple acest lucru. Când am luat această decizie, a trebuit să înțeleg mai bine ce presupne această decizia.
Am avut dreptate și nu voi regreta deloc. Am început să urmăresc Barcelona când a venit Ronaldinho aici, iar tot ce a făcut a avut o mare influență. Ar fi fantastic dacă aș deveni măcar pe jumătate la fel de bun precum a fost Ronaldinho. Brazilieni care au făcut istorie pentru acest club.”, a spus atacantul în vârstă de 25 de ani.
Raphinha vine de la Leeds United, valoarea transferului fiind de până la 55 de milioane de lire sterline. El a fost cumpărat în 2020 de gruparea engleză de la Rennes în schimbul a 17 milioane de lire sterline. A jucat 65 de meciuri în Premier League reuşind să înscrie 17 goluri.