Azi se va încorona ‘regina’ Europei: Liverpool sau Real Madrid – Tot ce trebuie să știi despre finala Ligii Campionilor

Liverpool şi Real Madrid joacă sâmbătă pentru trofeul Ligii Campionilor. Meciul va avea loc de la ora 22.00, pe Stade de France, la Paris, anunță news.ro.

Liverpool a mai câştigat Liga Campionilor de 6 ori, iar Real Madrid de 13 ori.

Echipe probabile:

Liverpool: Alisson – Alexander-Arnold, Konaté, Van Dijk, Robertson – Henderson, Fabinho, Keïta – Salah, Mané, Luis Díaz. Antrenor: Jurgen Klopp

Real Madrid: Courtois – Carvajal, Éder Militão, Alaba, Mendy – Kroos, Casemiro, Modrić – Valverde, Benzema, Vinícius Júnior. Antrenor: Carlo Ancelotti.

Arbitrul francez Clement Turpin a fost delegat la centru la finala Ligii Campionilor.

Clement Turpin, în vârstă de 39 de ani, va conduce prima finală de Liga Campionilor din carieră. El a arbitrat echipa Real Madrid în patru rânduri, iar formaţia din capitala Spaniei este neînvinsă cu el pe teren.

Prima dată când Turpin a arbitrat-o pe Real Madrid a fost în Liga Campionilor, sezonul 2014/15, când a învins-o pe Ludogoreţ cu 4-0. În ediţia 2018/19 a Ligii Campionilor, Real Madrid s-a impus cu 2-0 în faţa Romei. În 2020/21, Real Madrid a învins-o pe Inter Milano cu 3-2, iar în acest sezon, Turpin s-a aflat la centru, la Londra, la prima manşă din sferturile de finală disputate cu Chelsea, încheiată cu victoria cu 3-1 a madrilenilor.

Turpin a arbitrat-o de două ori pe Liverpool, cu un bilanţ de o victorie şi o remiză. În ediţia 2016/17 a Ligii Campionilor, Liverpool a remizat, 1-1, la Moscova cu Spartak, iar în ediţia 2015/16 a Europa League, echipa engleză a învins-o cu 1-0 pe Salzburg.

Clement Turpin, arbitru internaţional din 2010, a fost al patrulea oficial la finala din 2018 a Ligii Campionilor. El a arbitrat şapte meciuri din UEFA Champions League de la faza play-off, în această ediţie. În sezonul trecut, Turpin a condus finala UEFA Europa League.

Turpin va fi asistat de conaţionalii săi Nicolas Danos şi Cyril Gringore, în timp ce un alt francez, Benoît Bastien, va fi al patrulea oficial. În camera VAR va fi Jerome Brisard (Franţa), ajutat de Willy Delajod (Franţa) şi de doi italieni, Massimiliano Irrati şi Filippo Meli.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed