Avertismentul lui Marius Şumudică! Antrenorul celor de la Rapid a vorbit despre poziția ocupată de echipa sa în Superliga, dar și despre lupta pentru un loc în play-off. Antrenorul a dezvăluit că face calcule în fiecare zi.
Rapid este pe locul 8, după ce a acumulat 29 de puncte în primele 21 de etape. Giuleștenii sunt la două puncte distanță de Petrolul, ultima echipă care ocupă un loc de play-off.
Marius Şumudică a spus cu cine se luptă pentru play-off
Giuleștenii s-au reunit la Baza Constructorul înainte de plecarea în cantonamentul din Dubai. Marius Șumudică a analizat adversarele din Superliga și spune că primele 4 sau chiar 5 poziții sunt deja asigurate.
”U” Cluj, FCSB, Dinamo, CSU Craiova, CFR Cluj și Petrolul ocupă primele locuri.
”(Cât de mare va fi lupta pentru play-off?) Să zic așa, patru-cinci echipe sunt deja calificate în opinia mea. Uitându-mă și peste program. Că mă uit mereu peste program și zi de zi fac calcule.
Eu cred că în momentul de față se mai joacă doar locul 6 pentru play-off. Acolo cred că se vor lupta Sepsi, Petrolul și Rapid. Sau o echipă care să vină din urmă, să lege cinci victorii.
Dar, cu tot respectul pentru celelalte echipe, cred că astea trei ne vom bate.”, a spus Marius Șumudică.