Sorin Cârțu trage un semnal de alarmă la echipa pregătită de Costel Gâlcă, care a primit avertisment. Cei de la CSU Craiova traversează o perioadă dificilă după un început de sezon bun. Oltenii ocupă poziția a patra în clasamentul Superligii.
După 10 etape, formație pregătită de Costel Gâlcă, are 16 puncte. CSU Craiova a remizat pe terenul liderului Universitatea Cluj, scor 1-1. Fostul președinte al oltenilor, Sorin Cârțu a declarat că echipei îi lipsește continuitatea în rezultate.
Sorin Cârțu trage un semnal de alarmă!
CSU Craiova ocupă poziția a patra în clasamentul din Superliga, cu 16 puncte înregistrate, după primele 10 etape.
Oltenii au înregistrat a patra partidă fără victorie în campionat, după meciurile Dinamo (1-2), Rapid (1-1), Poli Iași (0-2), respectiv U Cluj.
Sorin Cârțu, fostul președinte al grupării din Bănie, a declarat, că alb-albaștrilor le lipsește continuitatea în rezultate, lucru care se întâmplă an de an.
„După 10 etape văd o medie slabă, 1,60 pentru o echipă care vrea campionatul. Repetăm ce s-a întâmplat în anii precedenți.
Noi am mai început bine, 6 etape, 14 puncte, medie 2.30 pe meci, apoi doar două puncte din patru etape. Se repetă an de an asta la Craiova.
La Iași au greșit, chiar dacă nu pot să spun că terenul a fost unul bun. Ei au greșit acolo, au apelat la pase lungi acolo.
A fost o repriză foarte proastă, apoi în repriza a doua au avut trei mari ocazii, pe niște combinații foarte bune, penalty ratat, apoi au jucat prost. Dar noi avem asta cu prima repriză jucată prost.”, a declarat Cârțu, conform digisport.ro.
Pentru CSU Craiova, urmează duelul cu Slobozia, luni, 30 septembrie, de la ora 21:00.