Avertisment grav al lui Dumitru Dragomir! Va fi măcel la Sepsi-FCU Craiova. Alertă totală în Superliga. Fostul preşedinte al Ligii lansează un scenariu horror. Acesta spune că vor fi incidente mari de tot la partida care va decide ultima echipă din play-off.
Dumitru Dragomir alertează forţele de ordine înaintea meciului Sepsi-FCU Craiova. Partida se rejoacă din primul minut, după ce pe 29 ianuarie a fost întreruptă în minutul 26.
Avertisment grav al lui Dumitru Dragomir!
Dumitru Dragomir lansează cel mai grav avertisment înaintea meciului Sepsi-FCU Craiova. Deşi FCU Craiova are interdicție de a avea suporteri la șase meciuri din deplasare, inclusiv la jocul cu Sepsi, de joi, acest lucru nu se va întâmpla. Oficialii celor două cluburi au confirmat că se așteaptă ca fanii olteni să meargă la Sfântu Gheorghe. Cel mai probabil, se vor infiltra printre fanii formației gazdă.
Dumitru Dragomir anticipează un scenariu horror la meciul de joi. Spune că va fi un „măcel” dacă forțele de ordine nu vor lua măsuri drastice la accesul spectatorilor pe stadion. „Eu recomand celor de la Sepsi să facă un control foarte dur la porți pentru că vor face o colecție de cel puțin 500 de cuțite. Ascultați-mă! Și astăzi să verifice stadionul.
Va fi măcel, n-are ce să facă. Dacă vin mulți și nu le dă separat, înconjurați de bodyguarzi și de poliție… dacă unul din mulțime are bilet acolo și strigă în Secuime, părerea mea e că atunci ies cuțitele după ce s-a întâmplat.
Nu numai oltenii sunt nervoși cu nervii. Și partea aia eu o cunosc. Ferească Dumnezeu să tulbure apele. E bine ca să împrumute poliție de la Brașov, de pe la Cluj, să se ia măsuri. Este o nenorocire dacă se întâmplă ceva acolo.
Când sunt peste 1.000 de turbulenți, e greu să îi ții dacă nu ai forțe puternice. Eu nu am zis că nu numai la stadion. Tu ce crezi, că îi mai lasă să scrie pe ziduri? Nu există să nu fie turbulență de nivel maxim. O să vedeți dacă eu anticipez sau nu. Eu le zic să ia măsuri, să cheme jandarmi și din alte județe, pentru că acolo nu e o joacă”, a spus Dumitru Dragomir, conform fanatik.ro.
Marcel Pușcaș, președintele lui FC U Craiova, a spus că se așteaptă ca suporterii echipei să facă deplasarea la Sfântu Gheorghe. „Ce poți să le faci suporterilor care cumpără bilete? Noi n-am fost de vină pentru scandările de la Sepsi. Nu e problema noastră, e problema organizatorilor meciului. Sunt regulamente, sunt jandarmi. Nu poți să le interzici tuturor să vină la un meci.
S-a demonstrat la Sibiu, cu cât sunt măsuri mai restrictive împotriva suporterilor, cu atât vin mai mulți la meci. Dacă nu era acea interdicție, cred că veneau două-trei sute de suporteri. Dar așa au venit o mie. E vorba despre fructul interzis.
Cu siguranță vor fi suporteri ai noștri la Sfântu Gheorghe. Ce ai rezolvat cu interdicția aia? Nu asta e soluția, că am primit noi interdicție. Trebuie regândite toate regulamentele în privința suporterilor”, a spus Marcel Pușcaș, în direct la Digisport.