Avertisment dur pentru Radu Drăguşin! O fostă glorie l-a avertizat pe tricolor. Nu are nicio şansă la Bayern Munchen

Avertisment dur pentru Radu Drăguşin! O fostă glorie l-a avertizat pe tricolor. Nu are nicio şansă la Bayern Munchen. Chiar dacă plecarea fotbalistului de la Genoa pare tot mai aproape, fostul mare internațional nu crede în șansele acestuia de a ajunge în Germania.

După ce s-a tot scris despre faptul că Radu Drăgușin este dorit de Tottenham, pe lista cluburilor care îl vor pe fundaș apare și Bayern Munchen. Însă, Marcel Răducanu, fiind un cunoscător al fotbalului german, este sceptic în ceea ce privește transferul tricolorului.

Avertisment dur pentru Radu Drăguşin!

Deși crede că acest transfer se poate realiza datorită prestațiilor incredibile din ultima perioadă, Marcel Răducanu, fostul mare internațional, este de părere că o echipă precum este Bayern Munchen nu s-ar potrivi lui Radu Drăgușin.

„Totul este posibil. Drăgușin este un jucător care acum e pe val, are 21 de ani. S-ar putea să îl ia Bayern Munchen. Am înțeles că îl mai vor Napoli și Tottenham. Totuși, cred că ar fi o căciulă prea mare pentru el Bayern Munchen.

Știu că Bayern este interesată de fundașul central de la Barcelona (n. red. Ronaldo Araujo), care costă 100 de milioane și sunt de acord să plătească.
Cred că ar fi prea sus pentru Drăgușin deocamdată. Tottenham este o echipă ok pentru început. Și dacă o să ajungă acolo (n.red. Tottenham), să dovedească în Anglia”, a declarat Marcel Răducanu la digisport.ro.

Răsturnare de situație în cazul lui Drăgușin

După ce Tottenham era sigură că obține semnătura lui Radu Drăgușin, acum pe lista cluburilor mari care își doresc serviciile acestuia, pe lângă Bayern Munchen, a apărut și AC Milan, potrivit Tuttomercato.

O singură problemă pentru aceste cluburi ar fi suma de transfer pe care cei de la Genoa o cer, anume 30 de milioane de euro.

Jurnaliștii de la sursa menționată mai sus au dezvăluit că britanicii de la Tottenham s-au retras după ce Bayern a fost de acord cu suma cerută de Genoa.

Presa din Italia a prezentat și detaliile contractului. 2 milioane de euro pe an. Oferta finală a nemților ar fi 24 de milioane de euro + 6 milioane sub formă de bonusuri, în funcție de câte meciuri va bifa Drăgușin în tricoul lui Bayern.

Contractul dintre Radu Drăgușin și Bayern Munchen s-ar semna pentru o perioadă de 4 ani jumătate, iar salariul acestuia va crește anual de la 2 milioane de euro, cât va fi pentru început.

Bayern Munchen face orice pentru a obține transferul

Potrivit sursei citate, germanii caută cu disperare un fundaș central de valoare, deoarece olandezul Matthijs de Ligt se recuperează după ce a suferit o accidentare, iar fundașul sud-coreean Kim Min-Jae va fi plecat o lună de zile pentru Cupa Asiei.

”Luni mă întâlnesc cu oficialii de la Genoa pentru a discuta situația lui Radu. Nu știu nimic despre această informație”, a declarat Florin Manea, impresarul lui Drăgușin, conform gsp.ro.

Potrivit Gazzetta dello Sport, Napoli ar fi gata să se retragă din lupta pentru Drăgușin, deoarece nu dispune de banii pe care Genoa îi cere.

”Radu Drăguşin pare predestinat lui Tottenham, pentru peste 25.000.000 de euro. O sumă pe care Napoli nu şi-o poate permite pentru un fundaş”, au transmis italienii.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed