FCSB l-a vândut pe Florinel Coman celor de la Al Gharafa, grupare ce activează în campionatul din Qatar! Suma de transfer a atacantului a fost egală cu 5,25 milioane de euro.
Qatarezii au achitat cu 250.000 de euro mai mult decât stipula clauza de reziliere a contractului fotbalistului. Deși FCSB a înregistrat încasări majore din transferul românului, este clar că despărțirea de Florinel Coman reprezintă o uriașă pierdere pentru gruparea roș-albastră.
Pierderea care îi va costa scump pe cei de la FCSB!
FCSB nu a bifat nicio victorie în cadrul noului sezon 2024/2025 de Superliga (1-1 cu Universitatea Cluj și 2-2 cu Unirea Slobozia).
Marius Șumudică a analizat debutul elevilor lui Elias Charalambous, în noul sezon, și admite că lipsa lui Florinel Coman, din teren, cântărește mult în rezultatele înregistrate de către FCSB.
„Florinel Coman e o mare pierdere! Florinel Coman e un jucător de explozie. Tot ce făcea, făcea perpendicular pe poartă. O lua unu la unu se deschidea și dădea la poartă. În momentul de față nu văd așa ceva la FCSB. Din păcate au mari probleme în exprimare.
FCSB parcă e o echipă stoarsă. E ca o lămâie stoarsă. Am văzut-o cu U Cluj. U Cluj a fost peste ei ca și joc. FCSB întâmpină mari probleme la mijlocul terenului. Nu are jucători care să scoată om din joc. În afară de Olaru. Dacă Olaru prinde o zi proastă…
Au început prost campionatul. N-ai voie să nu bați U Cluj acasă și Slobozia. Nu aveau voie să nu aibă 6 puncte!”, a spus Marius Șumudică, potrivit publicației Fanatik.
Florinel Coman va debuta pentru noua lui formație pe data de 9 august, într-un duel cu Al-Khor, în prima rundă a campionatului qatarez.