Avertisment crunt pentru Gigi Becali, din partea unui fost antrenor al roș-albaștrilor! Costel Gâlcă a spus clar ce șanse are FCSB să câștige titlul de campioană a României. Mesaj concret la adresa vicecampioanei.
Gigi Becali, mesaj categoric din partea lui Costel Gâlcă, antrenorul cu care FCSB a câștigat ultimul titlu de campioană, în anul 2015!
Avertisment crunt pentru Gigi Becali!
Fostul tehnician al roș-albaștrilor a tras un semnal de alarmă în privința modului de gestionare al FCSB-ului, în ceea ce privește finalul acestui sezon competițional!
Vicecampioana este, în continuare, lider în clasamentul Superligii, însă Costel Gâlcă speră ca elevii lui Elias Charalambous să nu se îmbete cu apă rece. Play-off-ul nu este jucat încă.
„Campionatul nu este jucat. Dar favorita principală este FCSB. A demonstrat că merită locul 1, are niște puncte avans, are prima opțiune la câștigarea titlului. A făcut meciuri bune, dar se mai poate încurca. Pot apărea sincope, accidente, play-off-ul încă este la început. Să nu se păcălească!
Să dea Dumnezeu să câștige tot ce poate câștiga! Eu am avut acel sezon fantastic, dar a fost alături de echipă, o muncă în echipă, a tuturor de la club!”, a declarat Costel Gâlcă, potrivit gsp.ro.
De ce nu a revenit Costel Gâlcă în Superliga
Tehnicianul este liber de contract, în urma despărțirii de polonezii de la Radomiak Radom. Gâlcă a vorbit despre posibile colaborări în viitorul apropiat.
„În fotbal o să mă întorc când o să fiu abordat, apoi să ajungem la o înțelegere. Îmi doresc să revin, indiferent că va fi afară, în străinătate, sau în România. Nu am ajuns la idei apropiate, de aceea nu m-am întors până acum în România!”, a spus Costel Gâlcă.