Avertisment crunt pentru patronul celor de la FCSB, Gigi Becali! Dumitru Dragomir a spus clar. Dezvăluirea venită imediat după derby. Fostul şef al LPF a vorbit după FCSB – Rapid 3-1.
Dumitru Dragomir a fost încântat de mai mulţi jucători de la FCSB. Derby-ul de pe Arena Naţională s-a jucat într-o singură direcţie, spune fostul şef al Ligii.
Avertisment crunt pentru Gigi Becali!
Totuşi, Dumitru Dragomir îi transmite un mesaj clar lui Gigi Becali. Octavian Popescu trebuie jucat titular meci de meci. Doar aşa perla vicecampioanei nu se pierde. „O să dau note: arbitraj de nota 10, teren de nota 9, galerie de nota 8 și meci de nota 7. Finanțator? Să îi fie de bine! A câștigat, e antrenor principal, el centrează și el dă cu capul. Mi-a plăcut mult atmosfera, arbitrajul, meciul. Atât au alergat unii dintre ei… până i-au prins crampele. Ăsta este un lucru foarte bun.
Dar cum îl păstrezi rezervă pe Octavian Popescu atât timp? Să te iei după oameni și să fie rezerva lui Coman… Tavi are strălucire. Ce pase poate să dea, cum lovește mingea. La golul dat, pe trei sferturi dintre jucători se urca mingea. E păcat dacă nu au grijă de el și se pierde.
Pintilii i-a scos astăzi de sub tensiune, de sub presiune. Nici la nuntă nu poți juca sub presiune. Ar trebui păstrat Pintilii. Cel mai bun de pe teren a fost Tavi Popescu. «Lingura de lemn»? Eliminatul, Junior Morais”, a spus Dumitru Dragomir, conform gsp.ro.