A apărut un avertisment crunt pentru Elias Charalambous, antrenorul vicecampioanei României! FCSB poate pierde titlul Superligii în acest sezon. Un tricolor pariază pe rivalii de la CFR Cluj.
Andrei Burcă, fostul jucător al CFR Cluj, consideră că lupta pentru titlu în Liga I este departe de a fi decisă, chiar dacă FCSB are un avans de 8 puncte față de echipa din Gruia.
Avertisment crunt pentru Elias Charalambous!
Patronul de la FCSB, Gigi Becali, are încredere în șansele echipei sale de a câștiga titlul în acest an: „Nu vorbim doar despre diferența de puncte, ci și despre valoarea excepțională a echipei”, afirmă omul de afaceri.
FCSB, gruparea antrenată de Elias Charalambous, se află în fruntea clasamentului, cu o diferență de 8 puncte față de rivala lor de temut, CFR Cluj, după desfășurarea a 21 de etape. Cu toate acestea, Andrei Burcă, fostul jucător al echipei clujene și acum în Arabia Saudită, la Al-Okhdood, nu este de acord cu opinia lui Becali. El consideră că avansul nu este semnificativ.
„Nu sunt atât de multe puncte, ţinând cont că se înjumătăţesc. Deci şanse sunt în continuare pentru CFR. Important e să se pregătească bine. Dar și să fie aduși jucătorii de care consideră că e nevoie.
Trebuie să speri până la ultima etapă. Pentru că de asta intri pe teren şi vrei să câştigi”, a spus Andrei Burcă, conform Orange Sport.
Fundașul central în vârstă de 30 de ani a adus în discuție sezonul 2020-2021. El a remarcat că atunci când „a venit domnul selecţioner la CFR Cluj aveam 8 puncte în spatele FCSB-ului. Am terminat la 12 după play-off”.
Burcă face referire la luna decembrie 2020, când Neluțu Varga, patronul de la CFR Cluj, l-a adus la echipa sa pe actualul selecționer al României, Edward Iordănescu.
Sub comanda acestuia, CFR Cluj a reușit să recupereze o diferență de 6 puncte în fața FCSB-ului și, la finalul sezonului respectiv, cujenii au depășit primii linia de sosire. Echipa a obținut un avantaj considerabil, de 9 puncte.
Acesta a fost al șaptelea titlu din istoria clubului și, de asemenea, al patrulea consecutiv. În anul următor, al optulea titlu a fost cucerit cu Dan Petrescu la cârma echipei.