Amatto Zaharia, șeful Federației Române de Kempo, a strâns în cantonamentul de la Venus, nu mai puțin de …500 de sportivi! Timp de o săptămână, în fiecare dimineață și seară, atunci când se antrenau și umpleau o plajă, aceștia au fost atracția turiștilor de pe litoral. „Am avut în jur de 580 de sportivi, unii au mai venit, alții au plecat dar 500, 510 au fost în permanență pe plaja din Venus”, a povestit Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.
Zaharia a condus antrenamentele luptătorilor pe uscat, dar și în Marea Neagră. Îmbrăcați în kimono-uri, sportivii, de la cel mai mic până la cel mai mare, au intrat la apă.
La 7 dimineața, atunci când temperatura mării are doar 16 grade, s-au antrenat cot la cot cu președintele federației, sub privirile nedumerite ale turiștilor care ieșiseră pe plajă să prindă aerosolii.
„Este senzațional. Când vezi 500 de sportivi în Kimono-uri în apă este o priveliște plăcută. Pe mine mă bucură foarte tare, copii mai tremură, dar până la urmă intră cu toții în apă că nu au ce să facă”, a spus șeful federației.
Deși primul antrenament începe la ora 7.00, sportivii s-au aliniat în formație cu o oră mai devreme! „Pe mine nu mă interesează ce fac ei atunci când nu au antrenamente, atâta timp cât la antrenamente dau randament. Bineînțeles că după 3 zile de pregătire intensă, nu își mai permit să doarmă târziu ci devreme, iar la 6.00 dimineața sunt toți pe plajă”, a explicat Zaharia.
La fiecare antrenament din cantonamentul de la Venus, turiștii care din stațiune au venit să îi privească. „Se uită la noi ca la un film, dar un film bun. Dar ca la orice film de succes s-a lucrat mult, noi lucrăm de vreo 35 de ani la acest proiect și cu multă muncă am ajuns aici”, a povestit amuzat Amatto Zaharia.
Pe 2 iulie, delegația României de la kempo va pleca în America, acolo unde vor avea loc Campionatele Mondiale Mixt – Fight Kempo, de seniori și juniori. „Sportivii noștri vor concura la Miami, Las Vegas și Los Angeles. Aceste campionate mondiale se organizează în fiecare an. De 15 ani, noi am fost prezenți la ele și cu siguranță și acum vom veni de acolo cu câteva trofee”, a mai spus președintele federației.