Atacantul Inaki Williams a decis să joace pentru Ghana, în loc de Spania, la Cupa Mondială 2022

Inaki Williams, atacantul echipei spaniole de fotbal Athletic Bilbao, a anunţat că va evolua sub culorile selecţionatei Ghanei, alături de care urmează să participe, în principiu, la Cupa Mondială 2022 din Qatar, informează Reuters.

În vârstă de 28 de ani, Inaki Williams este născut la Bilbao, în Ţara Bascilor, iar părinţii săi sunt originari din Ghana, anunta agerpres.ro.

Atacantul, care are dublă cetăţenie (spaniolă şi ghaneză), şi-a petrecut întreaga carieră la clubul Athletic Bilbao şi a îmbrăcat o singură dată tricoul primei reprezentative a Spaniei, cu ocazia unui meci amical împotriva Bosniei, disputat în 2016.

Inaki Williams este deţinătorul recordului de meciuri consecutive disputate în campionatul de fotbal al Spaniei (233).

Conform regulamentului FIFA, un jucător poate schimba ţara sub culorile căreia vrea să evolueze dacă nu a disputat mai mult de trei meciuri internaţionale înaintea vârstei de 21 de ani şi nu a participat la o Cupă Mondială sau la un turneu continental.

Ghana va evolua la turneul final al CM 2022 din Qatar (21 noiembrie – 18 decembrie) într-o grupă din care mai fac parte Portugalia, Uruguay şi Coreea de Sud.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed