Clubul spaniol de fotbal Celta Vigo a confirmat că atacantul său Iago Aspas şi-a prelungit contractul cu doi ani şi va rămâne la echipa galiciană până în iunie 2025, transmite Xinhua.
Aspas este căpitanul echipe şi deţine recordul de goluri marcate pentru club, anunta agerpres.ro.
În afara unui an în care a jucat la Liverpool şi a altuia în care a evoluat la Sevilla, atacantul, care va împlini 35 de ani săptămâna viitoare, şi-a petrecut întreaga carieră la Celta, unde a început fotbalul la vârsta de nouă ani şi a debutat în prima echipă în iunie 2008.
Aspas a marcat 184 de goluri în 418 apariţii pentru Celta şi a fost cel mai bun marcator spaniol din La Liga în patru sezoane diferite.
Internaţionalul spaniol s-a transferat în 2013 la Liverpool pentru 13 milioane de euro, dar nu a reuşit să se adapteze în Premier League şi în 2014 a fost împrumutat la Sevilla, care l-a vândut la Celta, un an mai târziu.
Iago Aspas, care a reuşit 134 de goluri în 265 de partide în a doua sa perioadă la echipa din Vigo, a adunat 18 selecţii la naţionala Spaniei, marcând 6 goluri, însă diferendele cu selecţionerul Luis Enrique au pus capăt carierei sale la prima reprezentativă.