Atac devastator la adresa lui Florinel Coman! Vedeta lui Elias Charalambous a comis-o grav. Greşeala uriaşă a jucătorului de la FCSB a ieşit la iveală. Alex Bourceanu a dat cărțile pe față.
Alex Borceanu a comentat pe marginea scandalului ce-l are în prim-plan pe Florinel Coman. Asta după ce s-a aflat că fotbalistul obișnuiește să vorbească la telefon cu patronul echipei.
Atac devastator la adresa lui Florinel Coman
De altfel, fostul jucător a mărturisit că el vorbise numai de trei ori cu Gigi Becali la telefon, asta pe vremea când era căpitan al roș-albaștrilor.
„Asta nu ştim, e o presupunere. În general, aceste lucruri sunt complicat de gestionat. În general, e mai bine ca jucătorii să nu aibă linie directă cu patronul. Nu ştim dacă se întâmplă, cât de des se întâmplă şi ce vorbeşte cu patronul. Asta vine de la un fost antrenor al echipei, de la Nicolae Dică. Aş analiza evoluţiile în teren, dar nu aş merge prea departe. Sunt Pinti şi Chiri şi încerc să îi protejez.
Nu ştiu dacă se întâmpla în perioada mea. Eu nu am avut o linie directă şi cred că am vorbit de 3 ori în perioada în care am fost căpitan şi vorbeam despre echipă. E alegerea patronului pe cine sună şi cu cine doreşte să vorbească”, a afirmat Alexandru Bourceanu, conform AS.ro.
Nicolae Dică: „Nu mi se pare normal ca un jucător să-şi dea cu părerea”
Nicolae Dică a vorbit și el despre situația lui Florinel Coman. Fostul tehnician de la FCSB consideră că nu este normal ca un jucător să poarte astfel de discuții cu patronul echipei, conform Orange Sport.
„Nu mi se pare normal ca un jucător să-şi dea cu părerea despre meci și antrenamente. În cinci ani cât am fost la FCSB, nu am vorbit niciodată cu patronul la telefon, nu am discutat niciodată cu Gigi Becali. De fapt, o singură dată, atunci când m-am transferat.
Nu mi se pare normal ca jucătorii să vorbească cu una, cu două cu patronul. Ah, dacă te sună patronul la un anumit timp să te întrebe un anumit lucru, OK, dar să vorbeşti în fiecare săptămână sau la două-trei zile nu este OK pentru binele jucătorilor şi pentru binele celui care vorbeşte. În vestiar, te văd într-un fel colegii.
Dar nu cred că Florinel chiar aşa a spus, că nu avea cu cine să paseze. Altfel poate i-o fi spus şi patronul a înţeles… Dacă era în alt vestiar, probabil ceilalți jucători reacţionau şi îi spuneau să joace el singur atunci. Nu cred că vestiarul poate fi destabilizat. Aş vrea să văd şi eu jucători care să vină şi să spună că au jucat slab, nu să caute tot felul de alibiuri”, a spus Dică, potrivit sursei citate.