Așteptarea a luat sfârşit. Când va avea loc audierea lui Jannik Sinner în cazul de dopaj. Liderul mondial merge la TAS

Jannik Sinner este obligat să se prezinte la în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv la mijlocul lunii aprilie (16.17).  Italianul a fost depistat pozitiv, de două ori, la o substanță interzisă fără a fi suspendat.

Cum niciuna dintre părți nu a nu a solicitat o audiere publică, iar dezbaterile vor avea loc cu ușile închise.

Jannik Sinner, audiat la TAS

Audierile actualului liderului mondial au loc pe 16, 17 aprilie. Nu a fost stabilită o dată pentru sentință, care de obicei este pronunțată câteva săptămâni sau câteva luni mai târziu.

Jannik Sinner a fost testat pozitiv de două ori într-un interval de opt zile, în martie 2024. Urme de clostebol, un anabolizant, au fost depistate în eșantioanele sale de urină cu ocazia controalelor respective, potrivit agerpres.ro.

El a fost exonerat de ITIA , care a acceptat la sfârșitul lunii august explicația italianului conform căreia ar fi suferit o contaminare accidentală din cauza unui spray folosit de un membru al echipei sale.

Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA) a făcut apel împotriva acestei decizii la TAS, cerând o suspendare de un an sau doi.

ITIA și Federația Internațională de Tenis(ITF) s-au alăturat apelului și vor fi, de asemenea, părți la audiere.

”S-a considerat în decizie că nu a existat o vină a Sinner. Poziția noastră este că există totuși o responsabilitate a sportivului față de anturajul său. Nu contestăm faptul că ar fi putut fi o contaminare. Dar considerăm că aplicarea regulilor nu corespunde jurisprudenței”, a explicat la mijlocul lunii decembrie pentru AFP Olivier Niggli, directorul general al AMA/WADA.

Jannik Sinner va juca începând de duminică la Australian Open. Italianul îl va întâlni pe chilianul Nicolas Jarry în runda inaugurală a turneului de Mare Șlem de la Melbourne.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed