Ashleigh Barty a surprins o lume întreagă când a anunțat că se retrage din sport la doar 25 de ani. Fosta jucătoare de tenis a decis să dedice mai mult timp familiei, iar acum a anunțat că s-a căsătorit. Alesul sportivei este Gary Kissick, un cunoscut jucător de golf.
Ashleigh Barty a fost cea care a postat o fotografie pe rețelele de socializare, iar mesajul care o însoțește este: „Soț și soție”.
Vezi această postare pe Instagram
Jucătoarea de tenis și Gary Kissick s-au logodit pe 23 noiembrie 2021. Cei doi s-au cunoscut în anul 2016 la un turneu de golf la Clubul Brookwater. Kissick a recunoscut la momentul respectiv că nu știa foarte multe despre tenis, dar a ajuns să îndrăgească acest sport după ce și-a văzut din tribune iubita jucând.
Ashleigh Barty a câștigat trei titluri de Grand Slam. Roland Garros 2019, Wimbledon 2021 și Australian Open 2022.
„Nu am niciun regret că m-am retras. Niciunul. Ştiam că este momentul potrivit pentru mine. A fost ceea ce am vrut să fac”, declarat fostul lider WTA.