As, game, set și meci! Simona Halep continuă la Roland Garros și le-a făcut o promisiune francezilor

În stil de mare campioană, cu un as. Așa a încheiat Simona Halep partida cu nemțoaica Nastasja Schunk (18 ani, 167 WTA), cea care a intrat pe tabloul principal din postura de lucky-loser.

Și totuși, fostul lider mondial a trecut prin ceva emoții în cele aproape două ore de joc. Simona Halep a câștigat, cum era firesc, primul set, 6-4, după ce a intrat greu în meci.

Însă adevăratul șoc l-a avut în cel de-al doilea set, acolo unde nemțoaica de 18 ani, o debutantă în circuit, nu i-a lăsat decât un game. O sincopă pentru care n-ar exista decât explicația că Halep n-a avut repere în ceea ce o privește pe necunoscuta Schunk.

În decisiv, Simona nu i-a mai dat șanse adversarei. Și-a pus la bătaie valoarea, iar experiența a făcut în final diferența. 6-4, 1-6, 6-1 și calificare în turul secund al turneului cel mai drag pentru româncă.

„Acum am și antrenor francez, probabil voi învăța ceva franceză pentru ca în viitor să pot vorbi în franceză aici”, le-a spus fosta campioană a turneului spectatorilor.

Simona Halep o întâlnește runda următoare pe chinezoaica Qinwen Zheng. Halep și Zheng s-au înfruntat o singură dată în circuit, anul acesta, la Melbourne Summer Set 1, iar Simona a câștigat cu 6-3, 6-2.

 

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed