Arturo Vidal a fost prezentat oficial de clubul Flamengo! De ce s-a mutat la o echipă braziliană. Video

Arturo Vidal, care a semnat recent un contract cu echipa braziliană de fotbal Flamengo, după 15 ani petrecuţi în Europa, a declarat, luni, că alegerea sa a fost motivată de dorinţa de a câştiga Copa Libertadores, relatează AFP.

„Este prima dorinţă. Sunt aici la Flamengo pentru asta”, a declarat mijlocaşul în vârstă de 35 de ani la prezentarea sa oficială.

„Este unul din cele mai fericite momente din cariera mea”, a adăugat el.

Vidal a semnat cu echipa braziliană după ce şi-a reziliat, pe cale amiabilă, contractul cu Inter Milano, conform agerpres.ro.

Mijlocaşul a venit în 2020 la Inter, cu care a câştigat Serie A, anul trecut, şi Cupa Italiei, în acest an. Vidal a disputat 71 de meciuri şi a marcat 4 goluri în tricoul milanezilor, în toate competiţiile, având însă doar două prezenţa ca titular în ultima ediţie de campionat.

Vidal a revenit în fotbalul de club din America de Sud după 15 ani în Europa. El s-a transferat de la Colo Colo la Bayer Leverkusen în 2007 şi a petrecut patru ani în Bundesliga, înainte de a ajunge la Juventus, unde a rămas până în 2015. Chilianul s-a întors apoi în Germania, la Bayern Munchen, după care a evoluat doi ani la FC Barcelona.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed