Formațiile din Premier League sunt cele mai puternice din lume când vine vorba de convigerea jucătorilor și sumele plătite pentru transferuri, iar până acum actuala perioadă de mercato a dovedit acest lucru.
Arsenal s-a mulțumit până acum cu transferul lui Gabriel Jesus, de la Manchester City, pentru care s-au plătit aproximativ 52 de milioane de euro.
„Tunarii” sunt însă în negocieri cu trupa lui Pep Guardiola pentru a mai aduce pe Emirates Stadium un alt jucător important al „cetățenilor”, care a fost folosit titular în multe partide din stagiunea trecută, anunta digisport.ro.
Conform presei engleze, Oleksandr Zinchenko este dorit de Mikel Arteta la formația londoneză și în acest moment discuțiile între cluburi sunt deja accelerate, iar mutarea s-ar putea realiza oficial în următoarele zile.
Pentru internaționalul ucrainean, suma de transfer ar fi de peste 30 de milioane de euro.
În cazul aducerii sale, de la Arsenal urmează să plece Nuno Tavares, fundașul stânga portughez de 22 de ani care a fost cumpărat cu 8 milioane de euro în vara trecută. Olympique Marseille este clubul cel mai interesat de aducerea sa, notează presa din Regat.
Transferul lui Zinchenko la Arsenal a devenit o prioritate pentru Arteta, în special datorită faptului că fotbalistul din Ucraina este unul polivalent și poate ocupa mai multe poziții, fundaș, stânga, mijlocaș central în rol de inter sau mijlocaș ofensiv tip număr 10, cum evoluează pentru echipa națională.
Arsenal a disputat un meci amical cu gruprea din liga a doua din Germania, Nurmberg.
După pauză, Gabriel Jesus a fost introdus pe teren și a inscris la două minute de la debut. Sud-americanul a reușit dubla și a ajutat la revenirea formației sale pe tabelă, care a fost condusă cu 2-0 la pauză, dar în cele din urmă s-a impus cu 5-3.