Agenția Mondială Antidoping a anunțat verdictul în cazul de dopaj al lui Jannik Sinner. Directorul general al WADA a a transmis că nu va exista o decizie înainte de sfârşitul anului 2024.
Jannik Sinner a fost depistat pozitiv la clostébol (un agent anabolic) în două rânduri, în martie 2024. WADA a anunțat vineri că nu va exista o decizie înainte de sfârşitul anului 2024 în cazul de dopaj al tenismenului.
Cazul de dopaj al lui Jannik Sinner, uitat!
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat, vineri, că nu va exista o decizie înainte de sfârşitul anului 2024 în cazul de dopaj al
lui Sinner, informează AFP.
„Nu va fi nimic de acum şi până la sfârşitul anului”, a declarat Olivier Niggli, directorul general al WADA, într-un interviu acordat joi. WADA a făcut apel la TAS în septembrie, la o lună după ce o decizie în primă instanţă l-a exonerat în mare parte pe jucătorul italian.
Câştigătorul Australian Open şi US Open a fost depistat pozitiv la clostébol, în două rânduri, în martie 2024. Acesta a fost găsit „fără vină sau neglijenţă” de un tribunal independent însărcinat de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) la sfârşitul lunii august.
Sinner susţine că a fost contaminat de un membru al staff-ului său medical. Acesta ar fi aplicat pe propria mână un spray fără prescripţie medicală conţinând clostébol înainte de a-l masa pe jucătorul italian. Asta ar fi permis accidental substanţei interzise să intre în corpul jucătorului.
Wada nu a fost convinsă!
Această explicaţie a fost acceptată de ITIA şi de tribunalul independent, dar nu a convins în totalitate WADA. Autoritatea antidoping a cerut ca numărul 1 mondial să fie suspendat pentru unul până la doi ani.
„S-a considerat în decizie că nu a existat nicio vină din partea lui Sinner. Poziţia noastră este că sportivul este responsabil pentru anturajul său”. A declarat Olivier Niggli pentru AFP, în faţa TAS.
„Nu contestăm faptul că ar fi putut exista o contaminare. Dar credem că aplicarea regulilor nu corespunde jurisprudenţei”, a declarat directorul general al WADA.
ITIA a fost criticată pentru că a dezvăluit cu întârziere testele pozitive nu numai ale lui Sinner, ci şi ale numărului 2 mondial Iga Swiatek. Sportiva a fost testată pozitiv la trimetazidină în august, anunţat în noiembrie. Olivier Niggli consideră că „sportivii trebuie protejaţi”.
„Personal, cred că protejarea reputaţiei unui sportiv ar trebui să fie principala noastră preocupare. Trăim într-o lume în care reţelele sociale sunt ceea ce sunt, iar o reputaţie se poate risipi într-un timp foarte, foarte scurt”, spune şeful WADA.