Anunţul venit de la WTA despre Simona Halep. Românca stă extrem de bine în plan financiar, chiar dacă a lipsit 18 luni din cauza suspendării pentru dopaj.
Asociația Tenisului Feminin (WTA) a dat publicității, pe 1 aprilie, noul clasament al premiilor câștigate în carieră de jucătoarele de tenis, iar Halep este în primele trei locuri.
Câți bani a câștigat Simona Halep din tenis
Simona Halep continuă să fie pe locul trei în ierarhia all-time a premiilor câștigate din tenis. Dubla campioană de Grand Slam este depășită de Serena și Venus Williams. În schimb, este la o distanță considerabilă de ocupanta locului 4, Maria Sharapova.
Românca a strâns, doar din tenis, 40,2 milioane de dolari. valoarea este aproape aceeași cu cea pe care o avea înainte de suspendare. ITIA ceruse ca Simonei să-i fie anulate toate premiile pe care le-a obținut între martie și august 2022, suma fiind de aproape 2 milioane de dolari. TAS a respins această cerere și i-a redus suspendarea de 4 ani pentu dopaj la 9 luni.
Jucătoarea de tenis a pierdut doar premiul obținut la OS Open 2022, adică 80.000 de euro, acela fiind turneul unde a fost depistată pozitiv.
1. Serena Williams (SUA) – 94,81 milioane de dolari;
2. Venus Williams (SUA) – 42,62 milioane de dolari;
3. Simona Halep (România) – 40,2 milioane de dolari;
4. Maria Sharapova (Rusia) – 38,77 milioane de dolari;
5. Petra Kvitova (Cehia) – 37,25 milioane de dolari;
6. Victoria Azarenka (Belarus) – 37,11 milioane de dolari;
7. Caroline Wozniacki (Danemarca) – 35,86 milioane de dolari;
8. Angelique Kerber (Germania) – 32,28 milioane de dolari;
9. Agnieszka Radwanska (Polonia) – 27,68 milioane de dolari;
10. Iga Swiatek (Polonia) – 27,06 milioane de dolari.
………………………………………………………………..
76. Sorana Cîrstea (România) – 9,35 milioane de dolari
92 Irina Begu (România) – 7,87 milioane de dolari