Anunţul momentului pentru Simona Halep! S-a aflat chiar înaintea procesului. Campioana noastră a primit încurajări extrem de importante din partea unei personalităţi.
Simona Halep este susținută chiar și în momentele mai puțin plăcute din cariera sa. Jucătoarea de tenis încă se află în proces, fiind acuzată de două încălcări ale programului anti-doping.
Anunţul momentului pentru Simona Halep!
Ambasadorul Republicii Turcia la București, Özgür Kıvanç Altan, o susține pe Simona Halep în demersul de a-şi susţine nevinovăţia.
Jucătoarea de tenis s-a întâlnit cu Özgür Kıvanç Altan. Oficialul turc i-a dat româncei noastre puțină speranță în ceea ce privește procesul de la Londra. Halep nu s-a mai duelat în ultimele 9 luni cu adversarele din circuitul WTA, fiind suspendată.
„Tenisul este sportul meu preferat! Joacă-l, urmărește-l, iubește-l! Așadar, astăzi am fost foarte norocos să întâlnesc una dintre cele mai bune femei pe care le-a văzut sportul, Simona Halep! Mulțumesc, ești o adevărată luptătoare și îți doresc numai bine!”, a transmis ambasadorul Turciei în România, Özgür Kıvanç Altan, pe Twitter.
Simona Halep s-a prezentat la Londra, unde acum două săptămani și-a susținut nevinovăția în procesul de dopaj.
Simona Halep, mesaj către ITIA
Jucătoarea de tenis și-a exprimat nemulțumirea în ceea ce privește amânarea procesului, prin intermediul rețelelor de socializare. Românca a fost suspendată 9 luni, timp incredibil de prețios pentru cariera sa.
„Încă odată, în această seară, sunt devastată. ITIA, din nou, pentru a treia oară, mi-a amânat audierea pentru o lună. Aștept să fiu judecată încă din luna octombrie a anului trecut. În decembrie, am reușit în sfârșit, datorită experților, să demonstrez că suplimentele pe care le-am folosit au fost contaminate, ceea ce a cauzat testul pozitiv.
Am solicitat, așa cum scrie și în regulamentul anti-doping, să mi se acorde o audiere rapidă: este dreptul meu, scrie în regulament! Din păcate, ITF (ITIA) mi-a amânat audierea de 3 ori: îmi blochează dreptul de a fi judecată la un tribunal independent și nu mi-au dat voie să particip în niciun turneu timp de 8 luni. Acum știu deja că voi fi ratat Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Fără să menționez că îmi voi pierde toate punctele și locul în clasament.
Nu numai că îmi omoară reputația, dar mă omoară și pe mine ca jucător profesionist, nu mai zic despre consecințele asupra sănătății mele mentale. Modul în care ITF (ITIA) nu respectă regulamentul în speța audierii pe care eu trebuie să o primesc arată o lipsă de respect atât de mare față de bine încât mă. lasă fără cuvinte. ‘Dreptatea amânată este dreptate negată’”, a scris Simona Halep.