Anunţul momentului pentru Simona Halep! S-a aflat ce i-au transmis cei de la ITIA. Scandalul de dopaj ia amploare.
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a venit cu o reacție. Asta după ce sportiva a fost trecută pe tabloul de la US Open.
Anunţul momentului pentru Simona Halep
ITIA a transmis că „încă nu a fost dată o decizie” în procesul de dopaj al jucătoarei din Constanța, conform Antena 3.
Simona Halep mai are de așteptat până ce va primi un verdict în acest dosar. Astfel, nu este sigur dacă sportiva va evolua la turneul US Open. Acest lucru se va întâmpla doar dacă Halep va fi considerată nevinovată de către forul internațional ori în cazul în care ea va primi cel mult 11 luni de suspendare din tenis.
Altfel, jucătoarea va rata următoarele turnee, aceasta urmând a fi scoasă și din clasamentul WTA.
Totuși, Simona Halep a reînceput antrenamentele pe „hard”, dar și în sala de forță, după cum reiese din postările făcute pe Instagram de jucătoare. Asta pentru că sportiva vrea să fie pregătită pentru o eventuală revenire în circuitul profesionist.
View this post on Instagram
Deși o decizie în cazul Simonei Halep ar fi trebuit să fie anunțată într-un interval de 2 săptămâni de la ultima înfățisare, ITIA a invocat complexitatea procesului româncei, motiv pentru care termenul a fost depășit.