Simona Halep a fost audiată de tribunalul independent de la Londra, după o așteptare de mai bine de opt luni. Campioana de la Wimbledon și Roland Garros a apărut de două ori în fața celor trei arbitri pentru a-și susține nevinovăția.
Agenția Națională Anti – Doping a anunța că a participat la audieri în calitate de observator.
ANAD, reacție după ce Simona Halep a fost audiată
Simona Halep a fost audiată pe pe 28 și 29 iunie, de cei de la Sports Resolutions, după ce a fost suspendată în toamna anului trecut pentru dopaj.
ANAD a anunțat că a participat la audieri în calitate de observator. Cei de la Agenția Națională Anti – Doping spun că nu vor face public niciun amănunt în acest caz.
„În contextul procesului de gestionare a cazului sportivei Simona Halep, Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a participat, la ședințele desfășurate în zilele de 28 și 29 iunie a.c., în calitate de observator, invitată de International Tennis Integrity Agency (ITIA).
ANAD are o prezență neutră și obiectivă în proces, fără a se implica în administrarea probatoriului și luarea deciziei, asigurându-se totodată, de derularea unui proces de audiere echitabil, în conformitate cu prevederile Standardului Internațional pentru Gestionarea Rezultatelor al Agenției Mondiale Anti-Doping (WADA) de către Sport Resolutions.
Precizăm că ANAD nu ia parte la luarea deciziilor, această activitate revenind în continuare autorităților competente”, se arată în comunicatul ANAD.
ANAD va păstra confidențialitatea informațiilor
„Pentru a menține integritatea procesului, ANAD va păstra confidențialitatea informațiilor, a întregului proces, incluzând și dezbaterile care au avut loc pe parcursul celor două zile de ședințe de audiere. Detaliile specifice nu pot fi dezvăluite publicului sau altor părți implicate, respectând astfel prevederile legale ale Codului Mondial Anti-Doping.
Având în vedere experiența, independența și imparțialitatea celor implicați în acest proces, avem încredere că Sport Resolutions va lua o decizie motivată, pe care o va comunica sportivei, organizației anti-doping care răspunde de gestionarea rezultatelor acestui caz și altor organizații anti-doping, care au dreptul de a formula apel în temeiul art. 13.2.3 din Codul Mondial Anti-Doping”, se mai arată în comunicat.
Halep a fost suspendată după US Open, atunci când a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă. Ulterior s-a mai adăugat o acuzație, găsindu-se probleme în pașaportul biologic. Acuzațiile cumulate ar putea duce la o suspendare de cel puțin 4 ani.
Pa vedeti, pana acum spuneau ca vor sa-si exprime adevarul.