Anunțul momentului pentru Gică Hagi! Decizia de ultimă oră înaintea derby-ului Farul-Rapid. Istvan Kovacs, direct vizat.
Decizia de ultimă oră înaintea derby-ului Farul-Rapid
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul Rapid – Farul, care va avea loc, duminică, de la ora 18.15, în etapa a VI-a din Superliga. Kovacs va fi ajutat de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, iar rezervă va fi Marcel Bîrsan.
În Camera VAR se vor afla Cătălin Popa şi George Neacşu, iar observatori vor fi Aron Huzu şi Mircea Călin.
Celălalt meci al zilei, FCSB – Poli Iaşi, programat la ora 21.30, va fi arbitrat de Marian Barbu. El va fi ajutat de Marius Badea şi Stelian Slabu, iar rezervă va fi Viorel Flueran.
În Camera VAR se vor afla Adrian Cojocaru şi Alexandru Vodă. Observatori vor fi Liviu Ciubotariu şi Ion Ion.
Gică Hagi vrea cele trei puncte cu Rapid
„Urmează o deplasare grea, pe un teren unde e greu să câștigi. Trebuie să ne luptăm pentru cele 3 puncte. Obiectivul nostru e să producem rezultate. Încercăm să rulăm lotul cât putem de mult, dar avem nevoie de echilibru. Contează foarte mult relațiile de joc și calitatea jucătorilor. Rapid arată foarte bine. Va fi un meci bun, fiecare va vrea să câștige, să vedem care va reuși”, a anunțat antrenorul la conferința de presă.