Anunţul momentului pentru Gică Hagi! Adversar infernal pentru cei de la Farul. S-a tras la sorţi turul 1 preliminar din Champions League. Campioana României şi-a aflat adversara din competiţiei.
Gică Hagi a avut ghinion la tragerea la sorţi. Farul, campioana României, o va înfrunta pe campioana Republicii Moldova, Sheriff Tiraspol. Partida va conta pentru primul tur din UEFA Champions League.
Anunţul momentului pentru Gică Hagi!
Primul meci al echipei lui Gică Hagi se va juca acasă, la Ovidiu pe 11 sau 12 iulie. Returul e în Transnistria, pe 18 sau 19 iulie.
Sheriff Toraspol este una dintre cele mai galonate echipe cu care putea juca Farul. Trupa din Transnistria este de 20 de ori campioană a Moldovei, de la înființarea clubului, în aprilie 1997. Sheriff a câștigat ultimele 6 campionate de peste Prut şi are un lot cotat la 13,3 milioane de euro.
Cel mai valoros jucător este extrema stângă nigeriană Rasheed Akanbi (20 de ani). Africanul are o cotă de piață de 1,2 milioane de euro
Echipa din Transnistria este antrenată de italianul Roberto Bordin, tehnician care s-a aflat și pe lista lui CFR Cluj ca înlocuitor al lui Dan Petrescu.
în sezonul trecut de cupe europene, Sheriff Tiraspol a participat în preliminariile Champions League, dar a fost eliminată de azerii de la Qarabag. Moldovenii au intrat apoi în grupele Europa League, clasându-se pe locul 3, într-o grupă cu Manchester United, Real Sociedad și Omonia Nicosia.
Adio calificare!