Anunţul momentului pentru cei de la FCSB! Decizia de ultimă oră a lui Adrian Mititelu. Este oficial. S-a hotărât unde se va juca derby-ul din prima etapă a Superligii, FCU Craiova-FCSB.
Adrian Mititelu a mutat, oficial, derby-ul FCU Craiova-FCSB la Tg. Jiu. Asta din cauza problemelor cu gazonul de pe stadionul din Craiova.
Anunţul momentului pentru cei de la FCSB!
Totul este oficial, a apărut pe pagina de facebook a celor de la FCU Craiova. Mai mult, oficialii echipei lui Adrian Mititelu au făcut publice şi preţurile pentru duelul primei etape, FCU Craiova-FCSB.
„Partida cu FCSB, programată pe 16 iulie, la ora 21:30, se va disputa pe Stadionul Municipal Constantina Diță, din Târgu Jiu. Derby-ul din prima etapă a Superligii nu va putea fi găzduit în propria casă, ca urmare a lucrărilor de schimbare a gazonului care vor avea loc în incinta stadionului din Craiova, în perioada 10-19 iulie.
De altfel, biletele pentru acest duel vor putea fi achiziționate începând de miercuri, atât online, cât și de la Magazinul Oficial al Clubului.
Stadionul din Târgu Jiu, pe care Știința a disputat patru partide în sezonul trecut, a fost recent omologat pentru actuala stagiune, 2023/24”, este anunţul gazdelor, de pe contul ofcial de facebook.
Pentru cei de la FCSB programul este destul de dificil. După meciul din prima etapă cu FCU Craiova urmează un nou duel tare. Este vorba despre Derby de România, FCSB-Dinamo. Mai mult, urmează şi meciurile din Conference league.
De partea cealaltă, FCU Craiova vine după un rezultat absolut ruşinos în partidele amicale. Echipa lui Adrian Mititelu a pierdut la scor, 2-7, în faţa echipei de liga a patra din Germania, FC Koln II.