A fost făcut anunţul momentului despre Valentin Mihăilă! Italienii au vorbit despre evoluțiile internaționalului român din ultima perioadă. Dezvăluiri după ultimul meci al Parmei, scor 0-0, contra celor de la Torino.
În etapa cu numărul 19 din Serie A, Valentin Mihăilă a impresionat în partida cu Torino, încheiată cu scorul de 0-0. Internaționalul român a reușit să înscrie, însă golul a fost anulat pe motiv de ofside.
Anunțul momentului despre Valentin Mihăilă!
Românul a fost integralist în meciul Torino – Parma, încheiat 0-0, având șanse multe de a marca. În minutul 10 a reușit să înscrie, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Tot Mihăilă a avut și cea mai mare ocazie a Parmei, în minutul 64, când a lovit bara.
Presa din Italia nu a trecut cu vederea evoluția foarte bună a jucătorului român. ”Suzuki a salvat Parma. Mihăilă a fost un gladiator ghinionist”, a titrat publicația parmalive.com.
Italienii au scos în evidență dăruirea cu care a jucat Mihăilă cele 93 de minute, în partida cu Torino. ”Cea mai bună evoluție a sa din acest sezon. Ca de obicei este lăudabil pentru spiritul său de sacrificiu, aleargă mult și ajunge epuizat la finalul meciului.
A marcat primul gol al sezonului, dar a fost anulat pentru un ofsaid. De asemenea, și-a creat o serie de ocazii. Chiar a avut ghinion pentru că a lovit și bara. A meritat mai mult.”, a relatat sursa citată anterior.
Pentru evoluția sa, Mihăilă a fost notat în SofaScore cu nota 7. Cel mai bun de la Parma a fost portarul Zion Suzuki, notat cu 8.4, în timp ce la polul opus se află Pontus Almqvist, 6.2.