Anunţul momentului despre Radu Drăguşin! S-a aflat ce este obligat să facă tricolorul. Un fost mare atacant i-a spus clar. Iminentul transfer în Premier League l-ar face pe fundaş să se lovească de o altă realitate.
Radu Drăguşin este dorit, cu insistenţă, de către Tottenham. Fostul mare atacant român, Ionel Ganea, îi dă un sfat actualului jucător de la Genoa.
Anunţul momentului despre Radu Drăguşin!
Fost jucător la Woverhampton în perioada 2003-2006, Ionel Ganea are încredere în Radu Drăgușin. „Radu Drăgușin are o formă destul de bună, are un fizic bun. Se pliază pe ce caută englezii, mă gândesc că-l vor lua ca fundaș central. Drăgușin deține calitățile care se caută în Premier League.
El stă bine și la capitolul viteză, dar nu a avut stabilitate pe post. A fost folosit și în bandă. Dar în ultimul timp a fost repartizat ca fundaș central. E greu să-l compar cu un fost coleg… Cu Mihali poate… A jucat și el la un nivel înalt.
E mai avantajat Radu Drăgușin pentru că e mai tânăr și pleacă într-un campionat puternic. Dacă joci în Anglia, trebuie să ai cel puțin 70 la sută din jocurile naționalei în ultimii doi ani.
Pe mine nu mă mai încearcă un sentiment aparte când mă uit la campionatul Angliei pentru că eu m-am lăsat de mult timp. Din 2004 s-a schimbat mult stilul lor. Vedeți că joacă din prima, în viteză. Sper să aibă evoluții cât mai bune Drăgușin în Anglia dacă se va transfera la Tottenham”, a declarat Ionel Ganea, conform sport.ro.
Gică Mihali, jucătorul comparat de Ganea cu Drăguşin a strâns la naționala României 31 de selecții. A jucat în Ligue 1, la Guingamp. Mihali a făcut parte la Mondialul din Statele Unite din tridentul defensiv al României. A jucat alături de Miodrag Belodedici și de regretatul Didi Prodan.