Anunţul momentului despre Ianis Hagi! Antrenorul lui Rangers i-a decis soarta internaţionalului român. Edi Iordănescu trebuie să ştie

Anunţul momentului despre Ianis Hagi! Antrenorul lui Rangers i-a decis soarta internaţionalului român. Edi Iordănescu trebuie să ştie ce se întâmplă cu mijlocaşul român.

Rangers nu a reușit să se impună în fața celor de la Kilmarnock. Soarta lui Ianis Hagi la formația scoțiană a fost decisă de către Michael Beale.

Anunţul momentului despre Ianis Hagi!

Rangers a fost învinsă de către Kilmarnock, scor 0-1, în cadrul etapei de debut a campionatului Scoției. Brad Lyons a marcat singurul gol din partidă, în minutul 65.

Ianis Hagi nu a fost titular în partida de debut în campionat. Michael Beale, tehnicianul scoțienilor, a vorbit, însă, despre situația internaționalul român.

”Cred că Kieran Dowell a avut un pre-sezon foarte bun, Todd (n.r. Cantwell) știm că a încheiat stagiunea trecută foarte bine.

Îi mai avem pe Nico, Lunny, Jacko, dar și pe Ianis (n.r. Hagi) care și-a revenit complet acum. Am vrut concurență și acum ei trebuie să se lupte cu ea”, a declarat Michael Beale, citat de dailyrecord.

Potrivit xcatalunya.cat, Ianis ar fi urmărit de către conducerea de la Espanyol, echipă ce a retrogradat din La Liga. „Ianis are un potențial uriaș ca mijlocaș ofensiv. A avut prestații bune și are calitatea de care Espanyol are nevoie. Totuși, mutarea nu poate fi făcută până când nu este ceva concret”, notează sursa citată.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o vizează. Când îşi va depune candidatura

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o...

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav. Surprize pe bandă rulantă + Rezultate complete

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav....

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea lovitură. Jucătorul cu care vor lua titlul

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed