Anunțul momentului despre Dennis Man. Cei de la Parma i-au decis soarta. Edi Iordănescu, direct vizat.
Dennis Man (24 de ani) poate schimba în orice moment clubul, până la finalul perioadei de transferuri. Românul ar încheia colaborarea cu italienii, după doi ani jumătate petrecuți împreună.
Anunțul momentului despre Dennis Man
Dennis Man este luat în vizor de către șefii de la Fenerbahce. Turcii caută un înlocuitor pentru Arda Guler, mijlocașul fiind transferat la Real Madrid, în schimbul sumei de 20 milioane de euro.
Parma a solicitat 7 milioane de euro pentru Dennis Man, însă rămâne de văzut dacă Fenerbahce acceptă oferta italienilor. Chiar și dacă un potențial transfer al mijlocașului ar avea loc, Parma ar ieși pe minus. Asta pentru că a plătit pe Man 11 milioane de euro în momentul în care italienii l-au transferat pe român de la FCSB.
Fabio Pecchia, antrenorul celor de la Parma, a declarat că, atât Man, cât și Mihăilă, vor rămâne în continuare la Parma.
”Mă aștept la mai multă continuitate. Mie îmi place să am în lot cupluri de extreme, adaptate stilului nostru de joc. Jucători capabili să facă ambele faze ale jocului, jucători de calitate, dar și de cantitate. Este ca și cum ai avea două servicii”, a susținut antrenorul, conform Gazetta di Parma.
Tehnicianul italienilor a scos în evidență și calitățile celor doi români internaționali. ”Sunt două extreme bune, valoroase. Au avut probleme fizice și asta a fost un mare handicap, pentru că nu s-au putut antrena cu regularitate și nici să fie pe teren”, a mai adăugat Fabio Pecchia.