Anunţul momentului despre David Popovici! Şefa sportului românesc a spus clar. Elisabeta Lipă a vorbit despre rezultatele sportivului de la Mondialele din Japonia. Înotătorul a ratat finalele în ambele probe unde a evoluat.
David Popovici nu a reușit să se impună la Campionatelor Mondiale de nataţie de la Fukuoka. În ciuda eșecului său, Elisabeta Lipă este mulțumită de progresul românului.
Anunţul momentului despre David Popovici!
Elisabeta Lipă, şefa Agenţiei Naţionale pentru Sport, nu a fost dezamăgită de eșecul lui David Popovici de la CM, ci consideră că eșecurile au rolul lor în drumul spre succes al sportivului.
„Ca fostă sportivă, am învăţat de la antrenorii mei că Europenele şi Mondialele sunt doar nişte gări mai mici într-un drum lung care îţi spun pe unde eşti şi ce trebuie să îmbunătăţeşti. Dacă vrei să fii un sportiv împlinit trebuie să cucereşti medalii la Jocurile Olimpice.
Iar dacă urci pe cea mai înaltă treaptă acolo, atunci chiar că munca ta este încununată cu succes. Că nu a luat medalii acum la Mondiale, eu nu sunt dezamăgită. Aceste eşecuri, fac parte din viaţa unui sportiv”, a spus fosta canotoare.
Multipla campioană olimpică a vorbit și despre atitudinea lui David în competiții. Elisabeta și-ar dori ca românul să treacă peste emoțiile copleșitoare.
„Important este ca la competiţia supremă să facă tot ceea ce ţine de el. Să aibă inteligenţa care să îl ajute să treacă peste emoţiile imense de la Jocuri. Dacă treci peste emoţia olimpică şi gândeşti acea cursă cap-coadă, cu ajutor de la Dumnezeu, poţi să atingi primul peretele bazinului”, a mai adăugat președinta, potrivit eurosport.ro.
„Nu a ajuns încă la maturitatea deplină ca sportiv”
David Popovici este abia la început de carieră, iar fosta canotoare vede asta ca pe un avantaj imens.
„Nici pentru David nu cred că e o mare dezamăgire, dar durerea aia în suflet că ai muncit un an şi nu ţi-ai îndeplinit visul e clar că există. Să nu uităm că David nu are nici 19 ani, el nu a ajuns încă la maturitatea deplină ca sportiv. Are tot timpul de pe lume. Important e că îşi doreşte, că ştie că trebuie să muncească şi unde. Iar cu ajutorul echipei lui şi al bunului Dumnezeu va putea să pună mâna nu pe podiumul olimpic, ci pe cea mai strălucitoare medalie”, a mai adăugat Elisabeta.
Lipă i-a lăudat cu mândrie pe Popovici şi Cătălin Preda, medaliaţi cu aur, respectiv argint în proba de sărituri în apă de la 27 m. „Ceea ce fac aceşti sportivi este absolut extraordinar. Chiar e un sport extrem.. îţi trebuie şi o doză de nebunie să sari în gol de la 27 de metri. Iar noi am avut la Mondialele astea primele două locuri, adică ei sunt cei mai buni din lume”, a precizat Elisabeta Lipă.