Anunţul momentului despre Ciprian Tătăruşanu! Portarul român, vedetă în Italia. Presa a făcut totul public

Este anunţul momentului despre Ciprian Tătăruşanu! Portarul român a ajuns, din nou, vedetă în Italia. Presa a făcut totul public. După accidentarea titularului Mike Maignan, echipa milaneză va apela, din nou, la portarul român.

Ciprian Tătăruşanu va apăra din nou în poarta celor de la AC Milan. Maignan s-a accidentat la gambă în meciul Franței cu Austria și va ieși din circuit câteva săptămâni.

Anunţul momentului despre Ciprian Tătăruşanu!

Ciprian Tătărușanu şi-a aşteptat rândul şi acum intră din nou în poarta lui AC Milan, însă doar la meciurile din Serie A, întrucât românul nu este pe lista UEFA. Italienii de la gazzetta.it au făcut un material special cu românul. Aceştia amintesc de penalty-ul salvat de român cu Inter, în sezonul trecut, care s-a dovedit a fi un moment decisiv în câștigarea titlului de către Milan.

De asemenea, italienii au scris despre caracterul românului, felul său de a fi și evoluțiile solide avute când a primit șansa de a apăra poarta actualei campioane a Italiei. ”E din nou momentul lui ‘Tata’, portarul tăcut”, a titrat sursa citată.

”Cu Maignan accidentat, e din nou momentul românului, care sezonul trecut a apărat penalty-ul lui Lautaro. Nu se încadrează în tiparul portarului excentric. Tătărușanu e un om discret, vecinul perfect, rezerva de încredere. Când îl chemi să rezolve o problemă, o face și se retrage fără să spună vreo vorbă.

Așa a fost sezonul trecut. Maignan s-a accidentat și a stat câteva luni. Nicio problemă, pentru că joacă ‘Tata’. A apărat un penalty în derby și a evoluat în nouă meciuri, fără să-i facă pe Pioli sau pe fani să tremure”, au scris italienii despre Ciprian Tătărușanu.

Ciprian Tătărușanu nu a mai apărat într-un meci oficial din 24 noiembrie 2021, când a fost integralist pentru AC Milan în confruntarea cu Atletico Madrid, câștigată de italieni cu 1-0 în grupele UEFA Champions League.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed