Anunţul neașteptat al lui Dan Şucu după ce Horaţiu Moldovan s-a înțeles cu Atletico Madrid. Patronul giuleștenilor nu se uită la bani.
Portarul a prins transferul vieții. Acesta a confirmat după meciul cu FCU Craiova că a fost ultima partidă în tricoul echipei din Giulești.
Anunţul făcut de Dan Şucu înainte de plecarea lui Horaţiu Moldovan
Horațiu Moldovan va semna cu Atletico Madrid, Portarul a confirmat mutarea după meciul Rapid – FCU Craiova, scor 4-3, din etapa a 22-a a Ligii 1.
Dan Șucu și-a felicitat jucătorul și a anunțat ce vrea să facă pentru portar. Omul de afaceri va închiria un avion pentru Horațiu Moldovan. De asemenea, a mai anunțat că spaniolii plătesc 800.000 de euro, clauza de reziliere a fotbalistului.
”Am primit și noi în clipa de față informarea din partea lui Atletico Madrid, că sunt în negocieri în clipa de față și că vor să activeze clauza. Pentru Moldovan e un lucru extraordinar. Inclusiv pentru Rapid e ceva extraordinar ca unul dintre jucătorii noștri să plece la Atletico Madrid.
800.000 de euro nu e o sumă mică. Tot ce pot să spun însă e că dacă transferul chiar se realizează e un mod cu stil, cu clasă ca Horațiu să plece. Dacă pleacă, vă spun sincer că o să închiriem un avion privat să vadă și spaniolii cât de mult îl respectăm și noi și toată România. Să meargă acolo cu stil”, a spus Dan Șucu la finalul meciului câștigat dramatic de Rapid.
Horaţiu Moldovan, despre plecarea în Spania
Spaniolii i-au propus un contract pentru 4 ani și jumătate. Salariul portarului va fi de 800.000 de euro în primul an, apoi va crește în fiecare sezon cu câte 180.000 de euro. În România, portarul naționalei primea 10.000 de euro.
„Cred că ne-am obișnuit cu toții la Rapid să avem astfel de meciuri. Nu renunțăm niciodată și erau importante cele 3 puncte. Cheia a fost că am demonstrat că suntem o echipă și nu am renunțat.
Până la urmă sunt jucător profesionist, era foarte frumos să îmi iau rămas bun de la coechipieri de pe teren. Nu de pe margine. Mă bucur că am luat cele 3 puncte.”, a declarat Horaţiu Moldovan.