Anunţul care îl va uimi pe Edi Iordănescu! S-a aflat ce a putut spune un tricolor înaintea meciului. Dispută crucială pentru EURO 2024. România a început perfect preliminariile. Are 6 puncte după disputele cu Andorra şi Belarus.
Acum, băieţii lui Edi Iordănescu se află în faţa a două dispute cruciale. Urmează meciurile cu Kosovo şi Elveţia.
Anunţul care îl va uimi pe Edi Iordănescu!
Primul meci pentru băieţii lui Edi Iordănescu se va disputa vineri de la ora 21.45. Partida Kosovo – România va avea loc la Pristina. În acest meci, ar putea debuta Vladimir Screciu.
Screciu şi-a îndeplinit o primă dorinţă: aceea de a fi convocat la echipa naţională. Următoarea este să joace cu naţionala la EURO 2024. „Primul apel a fost către mama mea şi i-am spus această veste. După aceea mi-am sunat prietena şi prietenii. Vreau România la EURO 2024. Mă simt pregătit pentru un transfer în străinătate, dar gândul meu e să rămân la Craiova şi să câştig un titlu cu Universitatea Craiova. Important e să pun umărul alături de băieţi şi să ne calificăm.
Mi-am împlinit visul acela de a ajunge la echipa naţională şi acum vreau să îmi pun în gând acest obiecti: să ne calificăm. Am puţine emoţii şi abia aştept să debutez„, a spus Vladimir Screciu pentru FRF TV.
Olandezul Danny Makkelie va arbitra partida pe care naţionala de fotbal a României o va disputa în deplasare cu Kosovo. Disputa va avea loc vineri, pe Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024, a anunţat UEFA pe site-ul său.