A apărut un anunţ uriaş despre fostul jucător Dănuţ Lupu! S-a aflat când va putea ieşi din puşcărie. S-a dat avizul. Sunt dezvăluiri de ultimă oră care spun că fostul mijlocaş ar putea fi eliberat curând.
Dănuț Lupu, care este în închisoare din octombrie, a primit o veste importantă. Deși a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare, există posibilitatea ca el să fie eliberat mai devreme.
Anunţ uriaş despre Dănuţ Lupu!
Fostul internațional a fost condamnat pentru că a condus fără permis auto de mai multe ori.
Conform Gândul.ro, Dănuț Lupu a primit aviz favorabil de la comisia Penitenciarului Rahova pentru a fi eliberat condiționat.
„Având verde – aviz pozitiv – de la comisia de eliberare condiţionată, Dănuţ Lupu va primi termen la instanţa de judecată, fiindcă nu este suficientă doar decizia comisiei, urmând ca magistraţii să aibă ultimul cuvânt.
În mod normal, nu vor fi probleme, iar fostul fotbalist va fi acasă în aproximativ o lună. Numai în circumstanţe cu totul speciale s-ar putea amâna judecarea cererii de eliberare condiţionată”, a scris sursa citată anterior.
Luna viitoare, Dănuț Lupu va ajunge în fața judecătorilor, care vor decide dacă fostul internațional va fi eliberat mai devreme.
Fostul jucător, care nu mai avea permis de 20 de ani, a declarat că îi pare rău pentru acțiunile sale.
„Vreau doar să menţionez că îmi pare rău, dar am fost nevoit să conduc pentru că mă simţeam foarte rău.
Regret faptele, dar nu aveam altă posibilitate. Am sunat la taxi şi la Uber, dar nu am găsit. Am fost nevoit să fac asta când am văzut că nu vine. Nu am făcut accident, nu am fost băut sau drogat”, afirmase Dănuț Lupu.