Anunţ în miez de noapte pentru fanii celor de la FCSB! Decizia de ultimă oră a şefilor vicecampioanei după ce s-a aflat sancţiunea primită de la UEFA. Ambele peluze vor fi închise la meciul FCSB – Viking.
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul de joi seara, cu cei de la Vikink, din prima manșă a play-off-ului din Conference League.
Anunţ în miez de noapte pentru fanii FCSB!
Biletele pentru meciul FCSB – Viking vor fi disponibile începând de marți, ora 10:00. La această partidă vor avea accesul cel mult 30.000 de spectatori pe Arena Națională. Vicecampioana a fost sancționată de UEFA cu închiderea celor două peluze, din cauza unui steag afișat de ultrașii din peluză în timpul disputei cu Dunajska Streda.
Cât costă biletele la meciul FCSB – Viking, din play-off-ul Conference League
VIP 1 – 150 LEI
VIP 2 – 100 LEI
VIP 3 – 75 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 1 – 50 LEI
TRIBUNELE 1 ȘI 2 – INELELE 2 ȘI 3 – 30 LEI
Biletele online pot fi achiziționate pe site-ul www.bilete-fcsb.ro. Casele de bilete ale Arenei Naționale vor fi și ele deschise conform următorului program:
MIERCURI – 11:00 – 19:00 (Bulevardul Basarabia)
JOI – 11:00 – 21:30 (Bulevardul Basarabia, Str. Maior Coravu, Bulevardul Pierre de Coubertin)
Le meciul cu Dunajska Streada, FCSB a strâns 40.457 de fani în tribunele Arenei Naționale. Mihai Stoica era încrezător că recordul o să cadă contra lui Viking, dar pedeapsa primită de la UEFA i-a dat planurile peste cap.
„Vă amintim că cele două peluze ale Arenei Naționale vor fi închise la partida de joi, ca urmare a deciziei Comisiei de Apel a UEFA, din data de 15 august! Clubul nostru vine în sprijinul suporterilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a se prezenta la stadion cu E-ticket (bilet care poate fi tipărit acasă, pe hârtie A4, dar poate fi prezentat și pe telefon, la turnichet)”, este comunicatul celor de la FCSB.