Anunţ dureros pentru Ianis Hagi! De ce a fost îndepărtat, de fapt, de la Rangers. Tricolorul nu a avut nicio şansă

Oficialii celor de la Rangers i-au găsit înlocuitor lui Ianis Hagi! La scurt timp după ce se va materializa despărțirea de către român, scoțienii vor să-l aducă la echipă pe Leo Castledine, jucător în vârstă de 18 ani, de la Chelsea Londra.

Phelippe Clement l-a trimis pe Ianis Hagi la echipa a doua, alături de Todd Cantwell și Alex Lowry. Cei de la Rangers sunt nevoiți să consolideze, rapid, ofensiva grupării de pe Ibrox.

Anunţ dureros pentru Ianis Hagi!

Leo Castledine ar putea ajunge pe Ibrox, sub formă de împrumut. Sosirea englezului depinde de cât de repede se va materializa transferul mijlocașului român.

„Am avut discuții clare cu agenții lui înainte de startul perioadei de pregătire. A trebuit să fim atenți la detalii, cum ar fi salariile jucătorilor sau câți putem avea într-o anumită poziție pentru a avea bugetul necesar de transferuri. Așadar, ideea a fost clară, aceea că îl vom vinde. Acest lucru ni-l dorim și noi, astfel că situația este clară!”, a spus Philippe Clement.

Leo Castledine a crescut în academia celor de la Chelsea Londra și a participat în UEFA Youth League, pentru gruparea de tineret a londonezilor.

A debutat la prima echipă în cadrul partidei oficiale contra celor de la Middlesbrough.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed