Anunţ de ultimă oră despre Novak Djokovic! Marele său rival a dat verdictul. Ce se va întâmpla la Wimbledon

Anunţ de ultimă oră despre Novak Djokovic! Marele său rival a dat verdictul. S-a aflat ce se va întâmpla la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului.

Conform AFP, Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, consideră că Novak Djokovic este marele favorit la câştigarea titlului în turneul de Grand Slam de la Wimbledon 2023. asta pentru că sârbul „nu face nimic rău pe iarbă”.

Marele său rival a dat verdictul

Novak Djokovic, jucătorul clasat pe locul doi în ATP, a câştigat de şapte ori trofeul pe iarba de la All England Club, ultima oară anul trecut. Un nou succes i-ar permite să egaleze recordul elveţianului Roger Federer, care are 8 victorii.

„Evident, pentru mine, marele favorit este Djokovic”, a declarat Alcaraz (20 de ani), care a câştigat recent primul său turneu pe iarbă, la Queen’s Club (Londra).

„El face totul foarte, foarte simplu. Se mişcă foarte bine, loveşte mingea foarte bine. E foarte greu să găseşti slăbiciuni în jocul său”, a recunoscut tânărul jucător iberic, în cursul unei conferinţa de presă.

Carlos Alcaraz, învins de „Nole” în semifinale la Roland Garros, unde a fost victima unor crampe „în tot corpul”, a subliniat şi „presiunea” pe care rivalul său sârb o pune asupra adversarilor săi.

„Aş spune că este presiunea pe care o pune asupra tuturor. Nu doar asupra mea. Pentru mine, probabil că este cel mai greu lucru când îl înfrunt pe Novak”, a explicat spaniolul, care anul trecut s-a oprit în optimile de finală la Wimbledon.

„Cel mai important lucru este să fi agresiv”

Carlos Alcaraz, care este numărul unu mondial în tenis, a declarat că nu a simţit o presiune prea mare legată de această poziţie. Succesul său de la Queen’s, obţinut în urmă cu o săptămână, i-a sporit încrederea în evoluţiile sale pe iarbă.

„Cred că stilul meu de joc este întotdeauna să joc agresiv. Şi cred că este cel mai important lucru pe iarbă: fii agresiv, încearcă să ajungi la fileu, încearcă să loveşti tare. Asta încerc pe toate suprafeţele şi cred că se potriveşte foarte bine pe iarbă”, a conchis liderul clasamentului ATP.

Bornele pe care Novak Djokovic le poate atinge la Wimbledon

Sârbul a ajuns la 23 de titluri de Grand Slam după succesul de la Roland Garros şi l-a depăşit pe marele rival Rafael Nadal, devenind jucătorul cu cele mai multe titluri majore din istoria tenisului masculin.

Desemnat favoritul principal la Wimbledon 2023, Novak Djokovic este pregătit să îşi consolideze statutul de cel mai mare jucător din istorie, după ce a câştigat deja şapte titluri pe iarba londoneză.

În cazul unui nou succes la All England Club, sârbul va ajunge la 24 de titluri de Grand Slam şi o va egala pe Margaret Court, fiind la doar un pas de a deveni jucătorul cu cele mai multe trofee majore din era Open.

De asemenea, un nou titlu la Wimbledon ar însemna şi egalarea lui Roger Federer, care este considerat „regele ierbii” şi are în palmares opt trofee la Londra. Djokovic ar deveni al patrulea jucător care ajunge la cel puţin opt titluri pe iarba londoneză, după Martina Navratilova (9), Roger Federer (8) şi Helen Wills Moody (8).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed