Anunţ de ultim moment pentru fanii lui Dinamo! Afaceristul Mohammad Murad a oferit detalii importante din interiorul negocierilor. Omul de afaceri Mohammad Murad a declarat, miercuri, la Snagov, că a discutat cu reprezentanţii clubului Dinamo şi cu cei ai suporterilor şi că este interesat să investească la echipa de Liga 2, precizând însă că sunt ”alte interese acolo”.
Antreprenorul de origine libaneză nu este singurul care dorește să se implice la Dinamo, însă, pentru moment, Dorin Șerdean – cel care reprezintă firma Lotus – ce deține pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo, nu a ajuns la o înțelegere cu nici una dintre entitățile dispuse să investească în ”Ștefan cel Mare”.
Anunţ de ultim moment pentru fanii lui Dinamo!
”Nu am voie să vorbesc despre cifrele pe care le cunosc, pentru că nu am niciun contract momentan. Dar vă pot spune că înţeleg că s-a găsit o soluţie, nu ştiu dacă voi fi şi eu o inclus sau nu în ea. Pot spune însă că am o relaţie foarte bună cu suporterii lui Dinamo, au fost foarte tranşanţi şi direcţi cu mine. Cred însă că sunt alte interese acolo şi subiectul rămâne aşa, nerezolvat”, a declarat Murad.
El a precizat că indiferent dacă va ajunge sau nu la o înţelegere cu Dinamo, este hotărât să investească în fotbal.
”Vă spun însă că mă voi implica în sport, dacă nu cu Dinamo, cu altă echipă, pentru că simt astăzi nevoia ca la capătul unei cariere ca om de afaceri, pentru că vin copiii din spate, este nevoie să mă implic, să investesc şi să dau speranţe oamenilor care au nevoie de o speranţă.
Asta este obligaţia oricărui om de afaceri. În România tot timpul am vorbit despre stat, oamenii trebuie să înţeleagă că statul suntem noi şi mediul de afaceri trebuie să susţină sportul, cultura şi nu numai”, a mai spus omul de afaceri libanez Mohammad Murad, care îşi desfăşoară activitatea în industria turismului şi a alimentaţiei publice.
Echipa de fotbal Dinamo, care a retrogradat la finalul sezonului trecut în Liga a II-a pentru prima oară în istorie, este în insolvenţă şi se confruntă cu dificultăţi financiare, fiind susţinută în mare parte de suporteri, prin intermediul asociaţiei DDB.