Radu Drăguşin a fost titular în patru meciuri după ce Micky van de Ven s-a accidentat. Olandezul a început deja să se antreneze, iar antrenorul lui Tottenham a anunțat când va reveni.
Acest lucru îl va scoate, din nou, pe internaționalul român din primul 11 al englezilor. Nouă partide a jucat Drăgușin în actualul sezon pentru englezi.
Ange Postecoglou a anunțat ce se întâmplă cu Radu Drăguşin
Ange Postecoglou (59 de ani) a vorbit despre revenirea lui Micky van de Ven (23), titularul din defensiva lui Tottenham. Olandezul s-a accidentat în meciul cu Manchester City cu scorul de 2-1, în Cupa Ligii Angliei. De atunci, Radu Drăgușin a fost integralist 4 meciuri.
Cum olandezul va reveni în câteva săptămâni, internaționalul român va sta din nou pe banca de rezerve.
„Micky van de Ven va mai lipsi câteva săptămâni bune. Este pe iarbă, se antrenează, dar va mai dura câteva săptămâni până când va putea juca. Sperăm că va putea juca la mijlocul lunii decembrie”, a spus Ange Postecoglou, potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano.
Radu Drăgușin a jucat în 9 partide pentru Tottenham, strângând în total 649 de minute, în actualul sezon. Dintre aceste meciuri, trei au fost în Europa League.
Tottenham joacă următorul meci în deplasare, cu Manchester City, în etapa cu numărul 12din Premier League. Partida are loc sâmbătă, 23 noiembrie, de la 19:30.
Tottenham i-a stabilit prețul
Juventus și Napoli sunt echipele care l-ar doi pe român. Impresarul acestuia a anunțat însă că fundașul nu se gândește să plece din Anglia.
Cei de la Teamtalk anunță că Tottenham ar vrea în schimbul său 30 de milioane de euro, iar condiția esențială este ca un alt fundaș să fie transferat.