Scoțienii anunță ce se întâmplă cu Ianis Hagi. Jurnaliștii cred că internaționalul român va primi mai multe șanse din partea antrenorului și îl avertizează că acum ar fi momentul să se impună.
Hagi se pregătește în aceste zile cu naționala României. Mircea Lucescu l-a convocat pentu dubla cu Kosovo și Cipru, ultimele meciuri din Liga Națiunilor.
Anunț crucial despre Ianis Hagi: ‘Se confruntă cu alt test’
Jurnaliștii scoțieni au remarcat faptul că Ianis Hagi s-a schimbat destul de mult în ultima perioadă. Aceștia spun că după ce revine la Rangers, echipa va avea un pogram foarte încărcat, așa că cel mai probabil Philippe Clement se va baza pe el. Tricolorul este sfătuit să profite de șansa aceasta dacă își dorește să rămână pe Ibrox
„Ianis Hagi e pregătit, dispus şi capabil. Lunile care au trecut au fost lungi şi dificile în programul său de reabilitare. Săptămânile de incretitudine cu privire la viitorul său au trecut. Acum, Hagi se confruntă cu alt test al calităţii şi caracterului său la Rangers.
A aşteptat să primească această şansă şi ar putea fi ultima, deoarece caută să-i câştige încredere celui de-al patrulea manager al său la Rangers. E mai înţelept acum decât atunci când a venit pentru prima dată şi a câştigat afecţiunea suporterilor.
Meciurile multe după pauza internaţională par a fi definitorii pentru Hagi. Cu Lawrence în continuare pe „bară” şi Robbi Matondo şi Oscar Cortes care încă nu sunt refăcuţi, Clement nu are prea mulţi jucători din care să aleagă. Dacă Hagi nu va juca acum, atunci când o va putea face pe Ibrox?”, au notat scoțienii de la rangersreview.co.uk.