Antrenorul Simonei Halep, mișcare de ultim moment. Cum o poate ajuta pe eleva sa

Antrenorul Simonei Halep a făcut o mișcare de ultim moment. Patrick Mouratoglou dorește ca WTA și ATP să fuzioneze, acest lucru ajutând-o în viitor și pe eleva sa.

Concret, în cazul în care acest lucru se va întâmpla, constănțeanca ar putea să încaseze mai mulți bani atunci când va reveni în circuit.

În acest moment, doar organizatorii celor patru turnee de Grand Slam oferă premii egale femeilor și bărbaților. În rest, jucătoarele de tenis câștigă cu aproape 35% mai puțin decât băieții.

Francezul spune că, în cazul în care ATP și WTA vor fuziona acest lucru s-ar rezolva.

Patrick Mouratoglou: „Femeile ar trebui să fie plătite cu același procent ca și bărbații”

Antrenorul francez a acordat un interviu celor de la Tennis Infinity în care a vorbit despre acest subiect.

„Drepturile TV, uneori, la același eveniment, sunt de zece ori mai mari pentru bărbați decât pentru femei! Ei produc de zece ori mai mult!

Chiar dacă WTA ar dori să plătească jucătoarelor aceleași sume oferite de ATP bărbaților, nu cred că ar fi în stare să o facă. Nu își permit! Este logic să consideri că femeile ar trebui să fie plătite cu același procent ca și bărbații.

Femeile ar putea fi remunerate la fel ca bărbații dacă se concretizează planurile de fuziune între WTA și ATP. Până atunci, nu cred că va fi posibil, pentru că WTA nu are destui bani pentru a plăti femeile la fel de mult ca bărbații”, a declarat Mouratoglou, potrivit Tennis Infinity.

Simona Halep este suspendată provizoriu după ce a fost prinsă dopată la US Open 2022. Românca așteaptă ca tribunalul Sport Resolutions de la Londra să ia o decizie în cazul său.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed