Antrenorul lui David Popovici a reacționat. Răspuns tranșant pentru cei care l-au suspectat pe campionul mondial că s-ar fi dopat

Scandalul uriaș în care este implicată Simona Halep a zguduit lumea sportului. După ce s-a aflat că a fost suspendată provizoriu pentru că a luat o substanță interzisă, antrenorul lui David Popovici a decis să vorbească despre acuzele care i s-au adus elevului său de-a lungul timpului.

„Eu ştiu procesul. Nu este prima dată când oamenii au spus așa ceva. Chiar și când era la campionate naționale, la 13-14 ani, oamenii spuneau, .

E o situație despre care am discutat-o cu el. Poate copiii nu au ideea asta, dar părinții vorbesc între ei și se naște un mit, care apoi acesta este pasat și copiilor. Poate şi spun ceva înainte de concurs.

David a fost mereu un copil sociabil, de treabă, îi plăcea să vorbească cu toată lumea. Cred că au fost şi alţi înotători care i-au spus asta. Când le auzi de la copii care au 13 ani și ei chiar cred cu adevărat că e adevărat, atunci e foarte trist”, a spus Andrei Rădulescu în podcast-ul Inside with Brett Hawke.

Ce spune David Popovici despre cei care nu au încredere în el

Înotătorul român a vorbit și el despre dopaj în cadrul unui podcast. David Popovici a recunoscut că există o mulțime de sportivi care se dopează. Tânărul a dezvăluit că până acum a făcut peste 100 de teste.

„Dopingul se practică în orice sport care ține de efortul fizic. Te poate ajuta fie să crești mușchii, fie să reziști mai bine la efort. Sunt tot de felul de combinații. Eu fac o grămadă de teste antidoping.

Sunt mulți oameni care spun: – Bă, tu sigur trișezi. Ești cam prea bun – . Zic – Bine, mă. Cum zici tu. – Nu prea stau să răspund. Dar când mă întreabă lumea serios cum sunt testat, spun că fac foarte multe teste antidoping. Sunt teste care vin super random.

Pot și acum să mă sune – Unde ești? – . Spun – Sunt aici, sunt la un podcast . – OK. Te așteptăm la tine acasă, că noi suntem aici. Trebuie să oferi o mostră de sânge și o probă de urină.

Și nu pot spune nu. Dacă spun nu, pot să-mi îmi iau o penalizare. O penalizare poate însemna o suspendare. Și nu vrea nimeni o suspendare de câțiva ani de la sport”, a declarat David Popovici în podcast-ul Fair Play, moderat de Bogdan Mălăele.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed