Artemon Apostu-Efremov s-a alăturat echipei Simonei Halep în decembrie 2019 în perioada de pregătire de la Dubai, și până în mai 2021. Cât au colaborat, Artemon Apostu-Efremov s-a ocupat de relația cu ANAD și a fost extrem de șocat după ce a aflat că fostul lider WTA a ieșit pozitiv la Roxadustat, la US Open.
„Sincer, m-a șocat vestea, efectiv m-a șocat pentru că știu cât de atentă și de grijulie este Simona cu lucrurile acestea”, a spus Apostu-Efremov pentru gsp.ro.
„Într-adevăr, Teo Cercel se ocupa de relația cu Agenția Națională Anti-Doping și după ce el nu a mai fost în echipă, eu m-am interesat de multe ori, întrebând de anumite medicamente.
Inclusiv de unele naturiste, un exemplu banal, echinacea. Asta pentru că voia să fie sigură că totul e în regulă. Tot timpul când era cazul să ia ceva, sunam și întrebam. Așa că nu știu ce să spun, mi se pare de domeniul fantasticului”, a reacționat antrenorul pentru gsp.ro.
„Nu știu cum se poate ajunge în asemenea situație sau nu, cert e că Simona era extrem de grijulie, inclusiv dacă, să zicem, era o sticlă de apă desfăcută lângă, care nu era a ei sau nu era sigură că e a ei, nu se atingea de ea, lua alta, sigilată. Ca să elimine orice potențial risc.
Este clar că undeva pe parcurs a apărut o greșeală, sper să fie identificată, eu nu cred că Simona vreodată s-a gândit la așa ceva”, a mai spus Apostu-Efremov.