Antoanela Manac, cea mai bună triatlonistă a României, campioană balcanică și multiplă campioană națională, are o poveste de viață impresionantă, pentru că, pe lângă perfomanțele uriașe într-un sport nu foarte popular în Româania, aceasta este și medic rezident în București, la Spitalul Colțea.
Antoanela Manac a povestit cum a lăsat înotul de performanță pentru a se reorienta spre o disciplină nouă, anume triatlonul.
“Cu siguranță din pasiune și din plăcerea de a face sport. Eu eram înotătoare de performanță și eram așa un pic la o barieră, deoarece nu este ușor pentru un sportiv de performanță să se mențină și atunci am zis că ar fi cazul să încerc și atlceva, iar triatlonul a început ca o provocare. Nu știam nimic despre acest sport, cum probabil nu șie multă lume.
De ce am ales să fac sportul ăsta? Mi s-a părut extraordinar de interesant. Cum e posibil ca un înotător să iasă din apă, să se urce pe bicicletă și apoi să alerge, toate consecutiv, fără să se oprească? Eram atrasă de multitudinea asta de sporturi și cum se desfășoară un astfel de concurs, așa că am zis să mă înscriu. Cam ăsta a fost debutul. Mai mult decât atât, am renunțat la prima pasiune și am decis să mă concentrez pe triatlon”, a declarat Antoanela Manac. la Sport Total FM.
Triatlonista a reușit să termine cu brio cei 6 ani de medicină și a început să profeseze ca medic rezident, la Spitalul Colțea din București. Antoanela spune că nu îi este ușor deloc cele două mari pasiuni, însă și-a dorit să aibă o carieră profesională, pe lângă cea sportivă.
Antoanela Manac a fost calificată la JO de la Tokyo, însă o modificare de ultim moment în clasamentul mondial a făcut ca Australia să califice 3 sportive, iar românca a fost nevoită să mai aștepte încă un ciclu olimpic.
“Începând din acest an, din februarie, am trecut de la chirurgie vasculară la radioterapie, tocmai pentru că mi-am dat seama că la vechea specializare nu aș fi putut să mă antrenez atât de mult pe cât o fac acum. A fost foarte greu, încă dinainte să intru la medicină. Mi-am dorit să am o carieră și pe parte profesională, nu doar sportivă, pentru că m-am gândit că cea sportivă se va încheia la un moment dat. Aveam o admirație foarte mare pentru profesia de medic și asta mi-am dorit să fac.
Combinându-le și susținând șase ani antrenamente, cursuri, ore la spital de practică, a devenit ca o rutină pentru mine. Acum când am început să muncesc, am continuat și sunt obișnuită. Însă începe să devină din ce în ce mai greu. La Tokyo am zis că se va încheia cariera profesională. Eram pe lista de calificare, dar pandemia a făcut în așa fel să mă scoată de pe lista de start. Eram new flag pentru Europa”, a explicat Antoanela Manac.