Anglia a câştigat trofeul Euro U21 după 39 de ani

Echipa naţională U21 a Angliei a învins reprezentativa U21 a Spaniei, la Batumi, scor 1-0, în finala Campionatului European de fotbal U21.

La Batumi, prima repriză a finalei Campionatului European U21 nu a excelat în faze de poartă foarte clare. În minutul 5 Tenas a scos şutul plasat, din careu, al lui Anthony Gordon, iar englezii au mai avut şansa deschiderii scorului un minut mai târziu.

Replica iberică a venit în minutul 12, când Alex Baena a trimis pe lângă poartă. În minutul 19, Paredes a expediat o lovitură de cap, puţin pe lângă stâlpul din stânga porţii lui Trafford, la un corner executat de Sergio Gomez. Ocazii au mai fost, dar la pauză era 0-0.

Spaniolii au început repriza secundă cu un gol al lui Abel Ruiz, anulat după verificarea VAR, potrivit news.ro.

Tenas a menţinut Spania în meci, cu o intervenţie in extremis în minutul 89, atunci când a scos mingea de pe linia porţii, iar lovitura de teatru a venit în minutul 90+4. Colwill l-a faultat în careu pe Abel Ruiz şi, după consultarea VAR, arbitrul norvegian a dictat penalti. Tot Abel Ruiz a executat în minutul 90+9 şi Trafford a apărat, mingea a ajuns la Camello, dar Trafford a apărat din nou şi Aimar Oroz a şutat peste poartă. Blanco şi Gibs White au fost eliminaţi, însă Anglia a câştigat trofeul, învingând cu 1-0.

Englezii devin prima echipă care triumfă la Euro U21 fără să primească gol şi au cucerit titlul continental după o pauză de 39 de ani. Ultimul trofeu, până azi, fiind cel din anul 1984, când au învins tot Spania, tur-retur.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed